Lume multă, duminica trecută, la Aeroportul „Charlie Bravo” din Șiria, unde localnicii, și nu numai, s-au bucurat pentru al doilea an consecutiv de Sărbătoarea vinului în Podgoria Miniș-Măderat. A fost și de astă dată o zi specială, cu distracție, cu relaxare, cu program cultural-artistic maraton, bucurând publicul pe parcursul celor peste șase ore de spectacol. La ora 16:00, primarul Valentin Bot deschide manifestarea, ce debutează cu un moment solemn, intonarea Imnului de Stat al României. Mai apoi sunt invitați în scenă preoții ortodocși și grupul vocal „Podgorenii”, pentru slujba de sfințire a recoltei de struguri și a vinului nou.
Programul artistic a fost deschis de grupul vocal „Podgorenii” din Șiria, cu melodii folclorice adecvate sărbătorii: „Faină-i, Doamne,-n Podgorie”, „Pică bruma argintie”, „Dragu mi-i dealul cu via”.
Momentele coregrafice urmărite cu interes au fost asigurate de dansatori talentați ai Ansamblurilor Folclorice „Păstrătorii tradiției” Covăsânț, instructor Marian Rațiu, „Șiriana” Șiria, instructor Viorel Popa, „Armonia Mureșeană”, instructor Radu Rașca, „Junii Podgoriei” din Ghioroc, instructor Ioan Dărău, „Juniorii” din Galșa, instructor Viorel Popa, „Gălșenii” din Galșa. Publicul s-a bucurat astfel de jocuri de Covăsânț, de Șiria, de Șicula, de Ineu, de Valea Crișului, de Valea Mureșului, de Banatul de Pustă, de Hășmaș, de Bihor, de zona Zărandului și nu în ultimul rând de „Rara de la Galșa”, plină de frumusețe, cu un pas de joc aparte, în care badea Pintean, în etate de 70 de ani, e dansator de bază, simțindu-se pe scenă, după cum afirma, mult mai tânăr.
Șirienii s-au bucurat de prezența și evoluția artistică la superlativ a Orchestrei „Rapsodia” Arad, dirijor Vasile Rus, cu folclor de bună calitate în „Suita arădeană” și în „Suita lăutărească”. Evoluție de calitate a avut și Formația „Maria Rașca” și Taraful de la Vârfurile, condus de Vlad și Nicu Ghilea. Fluierașii de la Șiria, instructor Dan Neag, au dovedit că se află pe un drum artistic bun.
Voia bună a fost susținută la vioară de talentata Raluca Rașca – studentă la Conservatorul din Cluj – cu melodii populare pregătite cu regretatul Anton Covaci (Tonică), iar la saxafon de Diana Tuturici.
Momentele muzical-folclorice au fost asigurate de Daniela Han, cu melodii din Podgoria Aradului – inclusiv piese specifice culesului de vie – și din Țara Moților, Ioana Luguzan-Roxin, cu piesa de succes „Fetele din Podgorie”, Ioan Surdu, cu melodii din Banat, cu piesa de succes „Satule, grădină mândră”, Vlad Șerban, în premieră la Șiria, venind de la Frumușeni, Alin Neag, Maria Rașca, Vanina Rus, Nadia Demian, Cristina Stanciu.
Un alt moment gustat de participanți l-au constituit recitările, în grai popular, de un grup de copii și de profesorul de muzică Victor Șofrag, cu interpretare artistică de actor a poeziei „Pă ulița cea din deal”.
Programul sărbătorii a cuprins și un moment emoționant al oficierii recăsătoriei pentru trei familii, sărbătorite pentru împlinirea a 50 de ani de căsnicie.
Din partea Consiliului Județean Arad au fost invitați în scenă, pentru alocuțiuni, vicepreședintele Consiliului Județean Sergiu Bâlcea și Bogdan Noghiu.
Momentul de vârf al sărbătorii a fost realizat de artistul Marius Ciprian Pop, care s-a bucurat de o frumoasă primire, aflându-se aici în premieră.
Petrecerea s-a încheiat cu urările de bine și de mulțumire adresate participanților, sponsorilor, personalului angajat al Primăriei, Poliției, Jandarmeriei, Formației de Pompieri, Aeroclubului „Charlie Bravo”.
Marcel Gorcea

Recomandările redacției