Ne revenim cătinel-cătinel din buimăceala-n care-am fost îmbrînciţi cu două’ş cinci de ani în urmă; cu amintirea vie-vie a criminalului socialism uman în gînduri, privim cu ochi tîmpi şi buzunare goale spre capitalismul omenos cu care-am fost şi sîntem îndopaţi „zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă”, şi-ncepem încet-încet să ne blestemăm zilele. De suduit tare-tare deja sîntem sătui, că hoţului nu-i pasă decît de ciomag – iar ciomagul a fost scos în afara legii.
Cîndva, hoţului care te-a furat îi mutai fălcile din loc şi gura la ceafă, îi rupeai picioarele, îl izbeai cu capu’ de toţi pereţii, apoi îl dădeai pe mîna miliţiei – iar ăia erau cu mult mai nemiloşi: îl făceau varză. Dacă hoţul de-atunci era din straturile mai înalte ale administraţiei sau politicii, îşi ruga moartea; dacă nu venea, şi-o dădea singur (precum Virgil Trofin). De multe ştiau comuniştii ticăloşi, dar nu ştiau de glumă. Drept este că nici n-am auzit de vreunu’ care să fi furat statul cum l-au furat cei de după ’89 şi cum îl fură ăştia de azi.
Mi-aduc aminte că l-au prins pe unu’ Ştefănescu, şef de cîrciumă-n Bucureşti (cîrciumă de stat, că privaţi nu erau), care făcuse două sau trei milioane traficînd vin şi prefăcînd leşii în băutură – şi l-au împuşcat dintr-un ordin simţit şi două rafale scurte.
L-au mai prins pe unu-n Piteşti, avea vreo şase vile, toate puse la punct cu toate dotările, dar nici o maşină de spălat – că omu’ nu-mbrăca o cîrpă de două ori; l-au stîrpit şi pe el din viaţă.
A mai fost şi Virgil Trofin, ajuns preşedinte de ceapeu din ministru şi membru în Comitetul Politic Executiv al PCR; el n-a furat, dar intraseră-n ţară nişte portocale injectate (ca să ţină mult în raft – însă şi azi se injectează toate cele, în draci), şi s-au intoxicat vreo două-trei sute de oameni; Ceauşescu s-a sesizat imediat, şi-a chemat ministrul de resort (Trofin), l-a chestionat, ministrul a zis că habar n-are de problemă, iar comunistu’ nemilos l-a trimis pe ministru să fie preşedinte de ceapeu prin Ialomiţa, ceapeu în care Trofin s-a spînzurat.
Nemernicii de comunişti nu respectau drepturile omului.
Aşa a fost cîndva, Azi, în capitalismul omenos pînă la jertfirea de sine (sinele celuilalt, că doar n-o jertfi vreunul sinele său!), e altfel; acum trebuie să-l întîmpini pe hoţ cu „săru-mîna”, să-l cinsteşti c-o cinzeacă, să-l pofteşti la cină, să-i asiguri un duş, să-i prezinţi scuze că l-ai deranjat în procesul productiv, să-i chemi un taxi şi să i-l plăteşti ca să plece-acasă cu demnitate, apoi să reclami unde-i vrea – că nu-s nădejdi să te bage cineva-n seamă. Acum e respectabil să fii ministru (ceva pe-acolo), sau parlamentar, să ai la-ndemînă un întreg aparat de specialişti si să furi de la buget cu „aparatul”, cu-amîndouă mîinile (şi să regreţi amarnic că n-ai decît două), cu concursu’ (Trofeul Calităţii), cu contractu’ (că s-o chema Bechtel sau Microsoft n-are contează dacă iese mormanul de euroi), cu campaniile, cu retrocedările, cu drujbele…
Teamă mi-i că n-am avea destui copaci în ţara asta de-o fi să ne tragem hoţii în ţepe!

Recomandările redacției