Marius Sulincean, subprefectul județului Arad, a declarat, vineri, 2 iunie 2023 că încercă să găsească soluții rapide pentru inundațiile din satele ce aparțin de Săvârșin.

„Județul Arad nu scapă de amenințarea ploilor din aceste zile iar satele care aparțin de comuna Săvârșin sunt puternic afectate de viitură. Cum este normal, am fost astăzi prezent la fața locului, în calitate de subprefect, pentru a evalua pagubele și a găsi rapid soluții pentru a minimiza dezastrul. Încă nu avem toate datele, însă discuțiile cu oamenii și constatările din teren sunt de natură să creioneze o imagine generală care va influența deciziile operative viitoare. Curaj, suntem alături de voi”, este mesajul subprefectului județului Arad, Marius Sulincean.

Pompierii arădeni au anunțat joi seara, 1 iunie 2023 că în urma fenomenelor meteorologice avertizate mai multe case au fost inundate.

„Pompierii militari ai Secției Bârzava și ai Gărzii de Intervenție Birchiș acționează în aceste momente cu trei motopompe pentru: evacuarea apei din două case, din localitatea Temeșești; evacuarea apei dintr-o casă, din localitatea Roșia Nouă și evacuarea apei din două case, din localitatea Săvârșin”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.

Recomandările redacției