În ultimele 2 zile, respectiv 07 – 08.03.2023, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au aplicat 9 amenzi în cuantum total de 5.800 lei pentru participare la scandal, prin încălcarea prevederilor Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Astfel, agenții de poliție locală au surprins în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu 2 situații de provocare și participare la scandal în locuri publice. Primul caz de conflict a fost depistat în jurul orei 14:00 pe strada Simion Bărnuțiu. Pentru fapta de tulburare a liniștii publice, pe fondul unor discuții privind o porție de mâncare pe care unul dintre indivizi nu a împărțit-o cu ceilalți, cei 3 bărbați, V.E.C., în vârstă de 28 de ani, T.D.A. și V.P.R., ambii în vârstă de 20 de ani, domiciliați în comuna Felnac au fost amendați de către polițiștii locali.
A doua contravenție a fost săvârșită la orele serii, respectiv ora 21:00, pe Calea Aurel Vlaicu, în zona gării. De această dată la sandal au participat 5 femei, cu vârste cuprinse între 37 și 21 de ani și 1 bărbat de 47 de ani. Motivul animozității a fost “locul de muncă” al uneia dintre femei care practică prostituția, desfășurându-și activitatea în spațiul utilizat anterior în același scop de altă persoană. În sprijinul celei căreia i-a fost “invadat ”spațiul a intervenit prietenul acesteia, izbucnind astfel un conflict fizic și verbal între bărbat și cele 2 femei, la care au participat și alte 3 “colege de serviciu”. Scandalul a fost oprit de polițiștii locali, care au intervenit imediat, solicitând inclusiv o ambulanță la fața locului pentru acordarea la nevoie de îngrijiri medicale, una dintre femei acuzând dureri în zona ochilor, probabil cauzate de folosirea unui spray iritant lacrimogen de către contravenienți în timpul conflictului.
Menționăm că potrivit Legii nr. 61/1991,provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice se pedepsește cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.