În numerele trecute ale ziarului nostru vă informam cu privire la demersurile Opoziţiei care a convocat o şedinţă a Consiliului Local Municipal pentru adoptarea unei hotărâri care să oblige CET-Hidrocarburi la plata integrală a obligaţiilor salariale. În replică, autorităţile locale, prin vocea viceprimarului Călin Bibarţ susţin că o astfel de hotărâre nu ar fi legală şi nici măcar oportună din moment ce conducerea CET-H informa Primăria că începând cu data de 14 noiembrie nu mai există restanţe salariale. Deci problema părea rezolvată. Cu toate acestea, şedinţa CLM a fost convocată pentru astăzi, la ora 11. Situaţia este mult mai complexă, iar în urma unui comunicat de presă dat publicităţii, ieri, de către conducerea SLI Termoelectrica Arad, comunicat care are şi rolul unei scrisori deschise adresate autorităţiilor locale şi conducerii CET Arad, scandalul salariilor de la CET ia amploare. Conform reprezentanţilor sindicatului cu pricina, angajaţii celeilalte centrale, CET Arad, nu şi-au primit decât jumătate din salariul pe luna trecută. Cu alte cuvinte, autorităţiile locale nu au spus tot adevărul când au prezentat situaţia salariilor de la CET. „Atragem în modul cel mai serios atenţia asupra consecinţelor pe care le pot avea întârzierile repetate a plăţii salariului la datele stabilite în contractul colectiv de muncă. Aceste întârzieri reprezintă în fapt o nerespectare a prevederilor cuprinse în CCM  (n.r.- Contractul Colectiv de Muncă) la nivel de unitate şi pot constitui premisa declanşării unui conflict de interese cât şi a unui conflict de drepturi. De asemenea vă punem în vedere prevederile art. 161, 166, alin (1) şi (4) din Codul Muncii,unde se arata că: «Art. 161. Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor». «Art. 166 (1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. (4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului» La data difuzării acestui comunicat există restanţe salariale, 50% din chenzina a doua aferentă lunii octombrie 2016. Precizăm că zilele de plată prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă sunt 12 şi 26 ale fiecărei luni”, se arată în comunicatul semnat de Doru Lebădă, preşedintele SLI Termoelectrica Arad.

„Management defectuos”

În opinia sindicaliştilor, situaţia actuală a societăţii se datorează în totalitate managementului defectuos, reprezentanţii salariaţiilor susţinând că autorităţile locale sunt vinovate pentru că nu au ştiut să numească managerii societăţii şi nici membrii Consiliului de Administraţie. În plus, reprezentanţii angajaţiilor arată cu degetul înspre administraţia locală despre care spun că nu a luat cele mai bune hotărâri în ceea ce priveşte soarta CET Arad, o societate de maximă importanţă pentru locuitorii municipiului, „în condiţiile în care nu au existat nici un fel de oprelişti în a lua cele mai înţelepte decizii, existând de extrem de mult timp o majoritate confortabilă în Consiliul Local”. În continuare, liderii sindicatului susţin că au nu numai dreptul, ci şi obligaţia să apere interesele salariaţiilor şi că vor face acest lucru. „Atragem atenţia că suntem hotărâţi şi pregătiţi să uzăm de toate mijloacele legale, în vederea apărării drepturilor membrilor noştri de sindicat împotriva oricăror încălcări, abuzuri, arbitrariu şi manifestări de subiectivism”, se mai arată în comunicat.

Recomandările redacției