La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se efectuează cercetări faţă de un inculpat în vârstă de 43 de ani cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, tentativă la tâlhărie calificată și tentativă la omor calificat .
În data de 16.03.2025, în jurul orei 21:00, persoanele vătămate M G R și B N se aflau la o locuință situată în Piața UTA, pe care o închiriaseră împreună cu inculpatul N S, pentru a se odihni după un drum pe care îl efectuaseră din Austria. Inculpatul N S a pierdut banii săi la jocurile de noroc și s-a întors la apartament, sub influența băuturilor alcoolice. Odată intrat în apartament, acesta a încuiat ușa de acces în urma sa, a introdus cheile în buzunar, a scos o lamă pentru cutter, și a amenințat persoanele vătămate cu acest obiect contondent, în scopul de a obține bani, pentru a merge din nou la jocurile de noroc.
Din cauza stării de temere generată de amenințările inculpatului persoana vătămată M G R s-a poziționat pe pervazul apartamentului situat la etajul 2, de unde a căzut apoi la nivelul solului, suferind o fractură la coloană.
În continuare, inculpatul a încercat să lovească pe persoana vătămată B N cu lama de cutter, iar persoana vătămată s-a apărat cu mâna dreaptă, suferind o tăietură la nivelul palmei. Pentru a scăpa, persoana vătămată B N a lovit pe inculpat cu piciorul, după care a ieșit pe pervazul apartamentului situat la etajul 2 și a reușit să coboare prin exteriorul imobilului, folosindu-se de aparatele de aer condiționat.
La scurt timp după aceste evenimente, inculpatul N S a fost depistat de către organele de poliție având asupra sa mai multe bunuri sustrase de la persoana vătămată B N : 6 pachete de țigări, o pereche de ochelari de soare, o pereche de adidași marca Nike și cheile autoturismului marca Opel Zafira.
În cauză s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, începând din 17 martie 2025 .
Urmărirea penală continuă.
Facem precizarea că urmărirea penală sau luarea măsurilor preventive nu înfrâng principiul prezumţiei de nevinovăţie.