Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind stabilirea măsurilor organizatorice pentru eliminarea obstacolelor din calea traficului la punctele de trecere a frontierelor interne cu Republica Ungaria și Republica Bulgaria, odată cu aderarea la Schengen.
Proiectul de act normativ dat vineri publicității stabilește măsurile organizatorice pentru eliminarea obstacolelor din calea traficului la punctele de trecere a frontierelor interne cu Republica Ungaria și Republica Bulgaria, în aplicarea art. 24 din Codul frontierelor Schengen, începând cu data de 1 ianuarie 2025.
Punctele închise la granița cu Ungaria
Proiectul prevede închiderea definitivă a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat a României cu Ungaria:
- Carei, judeţul Satu Mare – feroviar, deschis prin Hotărârea Guvernului nr. 662/2004 privind deschiderea Punctului feroviar de trecere a frontierei de stat şi înfiinţarea Biroului vamal de control şi vămuire la frontiera Carei (România) – Agerdomajor – Tiborszallas (Ungaria).
- Valea lui Mihai, judeţul Bihor – feroviar şi rutier, deschis prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 311/1964 privind eliberarea documentelor și acordarea vizelor pentru trecerea frontierei de stat a Republicii Populare Române, precum și organizarea și funcționarea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, act normativ abrogat.
- Episcopia Bihor, judeţul Bihor – feroviar, deschis prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 311/1964 privind eliberarea documentelor și acordarea vizelor pentru trecerea frontierei de stat a Republicii Populare Române, precum și organizarea și funcționarea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, act normativ abrogat.
- Salonta, judeţul Bihor:
– rutier, deschis prin Hotărârea Guvernului nr.700/ 14.12.1993 privind deschiderea punctelor de control pentru trecerea frontierei Turnu (România) – Battanyia (Ungaria), Salonta (România);
– Mehkerek (Ungaria);
– feroviar, stabilit prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 311/1964 privind eliberarea documentelor și acordarea vizelor pentru trecerea frontierei de stat a Republicii Populare Române, precum și organizarea și funcționarea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, act normativ abrogat. - Curtici, judeţul Arad-feroviar, stabilit prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 311/1964 privind eliberarea documentelor și acordarea vizelor pentru trecerea frontierei de stat a Republicii Populare Române, precum și organizarea și funcționarea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, act normativ abrogat.
Reglementarea faptului că:
– personalului autorităților care au desfășurat activități de control pentru trecerea frontierei de stat i se va aplica procedura instituită de normele legislative specifice fiecărei categorii de personal.
În ceea ce privește activitatea Poliției de Frontieră Române, potrivit art. 23 din Codul Frontierelor Schengen, absența controlului la frontierele interne nu aduce atingere exercitării competențelor polițienești de către Poliția de Frontieră Română în zona de competență. Aceste activități nu au ca obiectiv controlul la frontiere, ele au ca scop combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere.
Eliminarea controalelor la frontierele interne implică necesitatea sporirii măsurilor de asigurare a ordinii și siguranței publice, în condițiile în care în prezent România se confruntă cu o paletă variată de modalități de migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient – ca zonă de plecare a migranților și Occident – ca spațiu de destinație al migrației ilegale.
În acest sens, în vederea asigurării mijloacelor necesare pentru reintroducerea controalelor la frontiera internă în condițiile prevăzute de titlul III capitolul II din Codul Frontierelor Schengen, cu modificările și completările ulterioare, se impune stabilirea în sarcina administratorilor imobilelor în care au funcţionat punctele de trecere a frontierei de stat a obligației de a dispune măsurile necesare în vederea conservării acestora, precum şi a perimetrului aferent. Cooperarea transfrontalieră în materie de asigurare a respectării legii este esențială pentru a face față amenințărilor de securitate și pentru a asigura buna funcționare a spațiului Schengen. Este esențial ca persoanele să fie împiedicate să se sustragă autorităților prin simpla deplasare dintr-un stat membru în altul.
sursa: clubferoviar.ro