Se pare că se  schimbă din nou criteriile de acordare a burselor.  După ce elevii şi părinţii s-au revoltat pentru că Ligia Deca a dat burse de merit elevilor cu media 1 sau 2, Ministerul Educaţiei anunţă că va face ajustări.

Bursa de merit va însemna de anul viitor bani pentru copiii care au media mai mare decât 9.50 sau rezultate deosebite la concursuri si olimpiade nationale, și nu pentru primii 30 la suta din clasa, cum se întâmplă acum.

 

Apare bursa de reziliență iar elevii cu absenţe nu vor mai primi bursa

Apare însa o nouă bursă pe lista Ministerului educatiei, bursa de rezilienţă, care va premia progresul unui copil. Se va acorda doar primilor 30 la sută din clasă și cu media mai mare de 7.

Bursa de reziliență va fi mai mică decât cea de merit.

Reamintim că anul acesta controversa a pornit dupa ce peste 8.500 de copii cu media mai mică decat 5 primesc bursa de merit, 450 de lei.

 

Altă noutate importantă pentru copii este că elevii cu absențe nu vor mai primi bursa.

Este anuntul facut de Ligia Deca în ziua în care a prezentat şi rezultatele testelor PISA la nivel interațional.

Dupa cinci ani, elevii din Romania se afla tot la coada clasamentului la matematică, lectură și la știinte.

Sursa Observator

Recomandările redacției