Sunt școli care nu au achitat la timp datoriile la stat, după cum se arată într-o adresă trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare, document consultat de Edupedu.ro.

Până pe 30 octombrie, directorii școlilor vor transmite inspectoratelor școlare fișele de evidență fiscală și evidențele contabile, cât și motivele pentru neplata obligațiilor fiscale, dacă este cazul.

Obligațiile fiscale se referă la sume datorate, dobânzi, penalități de întârziere. Aici intră și alte obligații pe care trebuie să le plătească școlile: contribuțiile la sănătate și pensie.

În Învățământ, inspectorii școlari generali au calitatea de ordonatori secundari de credite și directorii de școli au calitatea de ordonatori terțiari de credite.

„Până la data de 30.10.2023, ordonatorii terțiari de credite vor transmite Fişele de evidență fiscală la ISJ/SMB cu explicarea eventualelor diferențe dintre acestea și evidentele contabile, cât şi motivele pentru neplata obligațiilor fiscale, dacă este cazul”, potrivit Ministerului Educației.

 

Ministerul Educației informează că se aplică sancțiuni pentru neachitarea la timp a obligațiilor fiscale: „Având în vedere unele situații înregistrate în prezent la nivelul unor instituții/unități de învăţământ, cu privire la neachitarea la timp a obligațiilor fiscale, se aplică sancțiuni conform Codului Fiscal”.

 

La nivelul fiecărui inspectorat se va constitui o comisie de analiză și verificare a datelor transmise de școli, potrivit documentului citat anterior. Din comisia care se va înființa în fiecare inspectorat școlar vor face parte următoarele persoane, conform Ministerului Educației: auditorul, contabilul (administratorul financiar), consilierul juridic, precum şi alte persoane dacă este necesar.

 

Această comisie va face o analiză care va fi gata până pe 15.12.2023.

Concret, se va realiza un raport care va conține măsuri concrete pentru fiecare unitate de învăţământ la care se constată neconformități/sume datorate şi neachitate, dobânzi, penalități de întârziere, alte aspecte, după cum se arată în adresa Ministerului Educației.

 

Măsurile concrete stabilite vor fi înaintate școlilor pentru a fi implementate, până la data de 27.12.2023, potrivit sursei citate. La rândul lor, școlile vor transmite la ISJ/ISMB până la data de 31.01.2024 modul de soluționare a eventualelor neconcordante.

 

Iată ce conține adresa Ministerului Educației:

 

„Pentru a preîntâmpina astfel de situații privind neplata la termen a obligațiilor de plată, nedeclararea sau declararea incorectă a obligațiilor fiscale, se impune:

 

  1. a) Să solicitați ordonatorilor terțiari de credite ca în termen de 10 zile să facă demersuri în vederea obţinerii Fişei de evidență fiscală.

 

  1. b) După obținerea Fişelor de evidență fiscală, ordonatorii de credite au obligaţia verificării concordanței dintre acestea și evidențele contabile, cât și a eventualelor diferențe generate de neplata la termen a obligațiilor fiscale.

 

  1. c) Până la data de 30.10.2023, ordonatorii terțiari de credite vor transmite Fişele de evidență fiscală la ISJ/SMB cu explicarea eventualelor diferențe dintre acestea și evidentele contabile, cât şi motivele pentru neplata obligațiilor fiscale, dacă este cazul.

 

  1. d) La nivelul fiecărui inspectorat şcolar, prin decizia inspectorului şcolar general, se va constitui o comisie de analiză și verificare a datelor transmise de către unitățile de învăţământ. Din această comisie vor face parte auditorul, contabilul (administratorul financiar), consilierul juridic, precum şi alte persoane dacă veți considera necesar.

 

Analiza Comisiei se va finaliza până pe data de 15.12.2023 prin întocmirea unui raport care va conține măsuri concrete pentru fiecare unitate de învăţământ la care se constată neconformități/sume datorate şi neachitate, dobânzi, penalități de întârziere, alte aspecte.

 

  1. e) Măsurile concrete stabilite vor fi înaintate instituțiilor/unităților de invățământ pentru a fi implementate, până la data de 27.12.2023.

 

  1. f) Unitățile de învățământ vor transmite la ISJ/ISMB până la data de 31.01.2024 modul de soluționare a eventualelor neconcordante.”

Sursa edupedu

Recomandările redacției