Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad a fost gazda unui eveniment cultural. Profesorul universitar, doctor în științele educației, autor de cronici literare și eseistică, cronicarul cultural, Anton Ilica și-a lansat cea mai nouă și foarte draga carte intitulată: „GHEORGHE SCHWARTZ, PERSONAJUL MEU. Scribul persoana, dar și personajul”. Cartea apărută la Editura Mirador, se brodează în jurul unui „personaj” deloc ușor de prins, pitoresc și complex, un nume consacrat al literaturii române contemporane, prozatorul Gheorghe Schwartz, pe care autorul îl frecventează de o viață, alături de care trăiește o îndelungată și statornică prietenie literară, admirație profesională și umană.
Autorul mărturisește pe coperta patru a cărții sale: „M-am atașat de un personaj remarcabil al literaturii române…” De altfel, universitarul Anton Ilica a mai scris: Prozatori români contemporani (1972), Lucian Blaga – încercări filosofice (ediţie – 1977), Lucian Blaga – metafora iubirii (1999), Ioan Slavici – 75 (spaţiu şi timp) (colab, 2001), Restituiri literare (2018), 4×4 – ecloziune de genii în literatura română (2019), Şcoala normală din Arad (1998), Metodica limbii române în învăţământul primar (2004), Pedagogia lecturii (2004), O pedagogie modernă (2006), Filosofia comunicării (2007), Doctrine pedagogice de la origini până în prezent (2009), Ideea de învățământ superior în Arad (2010), Psihologia comunicării şi dinamica grupurilor organizate (2010), Istoricul Preparandiei din Arad (2012), Medalioane pedagogice (2014), Pedagogia contemporană (2016), Pedagogia socială (2016) precum şi studii şi articole în reviste şi ziare din ţară şi din străinătate Le Rotarien (Lyon), Zbornik (Serbia), Kitekintes (Bekescsaba. monografie despre Ioan Slavici, două volume despre Lucian Blaga, volumul 4×4 despre Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale, volumul Restituiri literare, cu circa 600 pagini, precum şi numeroase studii despre Nichita Stănescu şi Mihai Eminescu.
Volumul „GHEORGHE SCHWARTZ, PERSONAJUL MEU” a fost lansat în prezența „personajului”, se înțelege! Cartea a fost prezentată de juristul Horea Oprean și editorul Ioan Matiuț. Evenimentul a fost moderat de către Lucia Bibarț- cronicar cultural. „Dacă scriitorul Gheorghe Schwartz trăiește viața personajelor sale, și nu ne îndoim de aceasta, iată, dumnealui, la rându-i, devine personaj de carte”, a afirnmat Lucia Bibarț. (foto: Floarea Cândea)