sculiciIneuanii știau că vor avea parte de un meci greu în „fieful” Ripensiei, dar, parcă, au făcut și ei tot posibilul să nu le pună piedică în drumul lor spre turul 6 al Cupei României Timișoreana.
Zărăndanii au fost foarte lenți și previzibili pe faza de construcție a jocului, punând ceva presiune doar la câteva faze fixe din preaj­ma careului advers. „Am jucat foarte slab, îmi asum răspunderea pentru rezultat. La ceea ce am jucat astăzi chiar nu meritam mai mult. Am avut și om în plus o repriză, dar pur și simplu nu am știut să profităm, ba chiar am primit un gol și am mai tremurat odată sau de două ori la atacurile gazdelor. Practic, am fost ceva mai pe­riculoși doar la fazele fixe. În rest, am întârziat mult construcția și mai ales pasele decisive, am jucat destul de mult în spate, iar așa e greu să-ți surprinzi adversarul, fie el și în inferioritate numerică.  Poate nu m-am făcut eu înțeles prin ceea ce le-am cerut în special la pauză, dar asta e situația. Ieșim pe bună dreptate din această competiție”, a afirmat Cristian Sculici imediat după finalul confruntării de pe arena „Ciarda Roșie”.
Tehnicianul „alb-albaștrilor” a apreciat calitatea echipei gazdă dar: „Problema a fost la noi. E adevărat, Ripensia e o echipă bună, dar, în același timp, are destule carențe, de care însă noi nu am putut, nu am știut să profităm”.
„Cel puțin eu mi-am dorit foarte mult să aducem o echipă de Liga 1 la Ineu, dar la ceea ce am arătat era imposibil să trecem mai departe”, a concluzionat Sculici după eliminarea din Cupa României, după ce echipa sa trecuse de Șoimii Lipova, Bihorul Beiuș, Național Sebiș și Șoimii Pîncota.

Recomandările redacției