Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, că România ar putea produce amoniac albastru, ceea ce înseamnă posibilitatea de a relansa producţia de îngrăşăminte pentru agricultură. A fost constituit un grup de lucru pentru a dezvolta acest proiect.

„Am vorbit de foarte multe ori de avantajele pe care ni le oferă poziţionarea ţării noastre şi de multitudinea bogăţiilor naturale de care dispunem. La Ministerul Eeconomiei, Antreprenoriatului şi Turismului am găzduit un workshop dedicat explorării posibilităţilor de a aduce valoare adăugată, aici în România, gazului din Marea Neagră. Un astfel de proiect îl reprezintă producerea amoniacului albastru. Acest tip de amoniac, obţinut din gaz, presupune şi captarea şi stocarea carbonului, ceea ce se poate face în sondele depletate de gaz sau petrol. Acest lucru înseamnă posibilitatea de a relansa producţia de îngrăşăminte pentru agricultură. Mai mult decât atât, amoniacul albastru se profilează a fi noul combustibil pentru motoarele vapoarelor care străbat oceanele”, a scris  Ştefan Radu Oprea, pe pagina sa de socializare.

Potrivit ministrului, prezentarea a fost susţinută de reprezentanţii Fertilizer Industrial Services, respectiv Dan Cojocaru şi Bogdan Bretescu. Compania cu sediul la Londra este înfiinţată şi condusă de experţi români, care sunt implicaţi în dezvoltarea globală a proiectelor pentru amoniac albastru sau verde. „Pentru a realiza în România acest proiect este necesară o etapă de evaluare şi planificare, de aceea am stabilit să mărim componenţă Grupului de lucru format din reprezentanţi ai MEAT, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Romgaz, cu reprezentanţii ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului, CONPET şi OMV Petrom”, a adăugat Oprea. (sursa:news.ro)

 

Recomandările redacției