Stadiul lucrărilor la proiectul de introducere a canalizării în comuna Livada este un subiect fierbinte, care interesează pe majoritatea locuitorilor din această comună.

În momentul în care a preluat funcția de primar al comunei Livada, Adrian Țolea a dat asigurări că „voi face tot ce ține de mine pentru a duce comuna noastră la un alt nivel de dezvoltare, unul bineînțeles superior. Cu o administrație dedicată tuturor și orientată către dezvoltare și modernizare și bazată pe adevăr și transparență.

Tocmai de aceea, vă spun că suntem în căutarea unor surse de finanțare pentru a continua proiectul de canalizare. Din păcate, așa cum știți, nu au fost făcute branșamentele. Practic, rețeaua construită până acum nu poate fi încă folosită de cetățeni. În acest sens, voi avea o întâlnire cu conducerea Companiei de Apă pentru a găsi o soluție legală, în așa fel încât cei care vor să își facă branșamentul pe banii lor să o poată face. Iar cei care nu își permit acest lucru vor trebui să aștepte până vom găsi surse de finanțare.

Din aceste surse de finanțare vom acoperi și tronsoanele care nu au fost făcute până acum, ne-a declarat Adrian Țolea, primarul comunei Livada.

Peste 3 milioane de euro

Pentru realizarea canalizării este nevoie de peste 3 milioane de euro.

Sunt necesari peste 3 milioane de euro pentru a acoperi toată vatra veche a comunei și dacă vom reuși preluarea străzilor din cartierele noi atunci va trebui și acolo să facem proiectarea și să găsim și acolo surse de finanțare pentru a introduce canalizarea.

Mai mult ca sigur anul viitor vor fi surse de finanțare. Am înțeles că pe PNRR, la AFM, poate chiar în programul Anghel Saligny, acolo unde noi am avut acea finanțare de 3 milioane de euro, ar putea să existe posibilitatea de a se continua cu finanțarea branșamentelor.

Așteptăm însă finalizarea alegerilor, iar din ianuarie să găsim exact unde putem accesa aceste surse de finanțare, susține primarul comunei Livada.

Școală de peste 4 milioane de euro și o sală de sport nouă

Pe lângă canalizare, cel mai mare proiect este construirea unei școli. Este vorba despre școala verde, un proiect în valoare de 4.100.000 de euro. Va fi o școală în care vor învăța toți copiii din comunitatea noastră.

Un alt proiect pe care îl am în vedere este acela de a moderniza baza sportivă. Am fost deja la București, unde am avut discuții pentru construirea unei săli de sport și pregătim documentația pentru că noi eram pe lista sinteză din 2014, dar nu exista nicio documentație depusă. Acum am dispus colegilor din primărie să pregătim documentația și o vom depune la București“, susține primarul Adrian Țolea.

Creșă cu 70 de locuri și un bloc nou

Totodată am avut discuții la CNI și pentru construirea unei creșe cu o capacitate de 70 de locuri. Am identificat o zonă unde putem să construim. Este vorba despre un necesar de aproximativ 3.500 de metri pătrați pe care îi avem într-o zonă din Sânleani, unde ne dorim să construim această creșă.

Tot acolo ne dorim să construim un bloc cu aproximativ 20 de apartamente. Avem șansa să găsim o finanțare“, declară Adrian Țolea.

Piste de biciclete și parcuri modernizate

În legătură cu alte proiecte de viitor, se va finaliza Centrul cu aport voluntar pentru deșeuri. De asemenea, am fost la București și am semnat actul adițional pentru proiectul cu pistele de biciclete și stațiile de reîncărcare. Probabil că vom face licitație pentru proiectare și execuție.

Totodată modernizăm parcul despre care s-a vorbit foarte mult. Aici pot să spun foarte clar că îmi doresc să modernizăm parcul din comună și locul de joacă de la grădinița nouă. Includ aici și parcul din Sânleani. Le vom face pe toate pe rând“, a dat asigurări primarul Adrian Țolea.

Lasă un răspuns

  • Ghita Borlan spune:

    De ce se fac diferențe între satul vechi și satul nou? și în satul nou locuiesc tineri (și mai puțin tineri) care provin din vatra veche a satului,deci,de unde această discriminare în ceea ce privește canalizarea?

Recomandările redacției