Pompierii militari ai Detașamentului Sebiș intervin în aceste momente cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de intervenție care are în dotare o barcă și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă, la o misiune de căutare-salvare a unei persoane posibil înecate în râul Crișul Alb, în apropierea localității Voivodeni. La locul evenimentului a fost solicitat elicopterul SMURD pentru survolarea zonei. Din primele informații este vorba despre un bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani care se afla la scăldat împreună cu un grup de prieteni. Intervenția este în dinamică.

UPDATE: Ruxandra Klein, purtător al ISU Arad a declarat:

,,Victima a fost extrasă din apă de către echipajul de scafandri și preluată de către echipajul medical care a început efectuarea manevrelor de resuscitare.

Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de către aceștia, victima nu a răspuns manevrelor și a fost declarată decedată”.

Atragem atenția persoanelor care doresc să meargă la scăldat:

❗️Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare.

❗️În multe situații, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul pot duce la scenarii dramatice.

❗️Asigurați-vă, de asemenea, că cei mici se scaldă doar în locuri special amenajate pentru înot și respectați avertizările privind interzicerea scăldatului în anumite zone.

FOTO: arhivă

Recomandările redacției