Programul educațional Ajungem MARI dă startul înscrierilor într-un nou modul de voluntariat în centrele de plasament din 24 de județe și Capitală. 1000 de voluntari noi sunt așteptați să se implice dăruind 3 ore/ săptămână unor copii și adolescenți care au mare nevoie de mentori dornici să-i ajute la teme și să împartă cu ei din cunoștințele lor. „Separați de familiile lor, acești copii minunați sunt foarte vulnerabili și au mare nevoie de prieteni și mentori care să le ofere atenție, curaj și un model pentru o viață mai bună. Fiecare dintre noi poate ajuta un copil să meargă mai departe și să devină un adult fericit, responsabil și sănătos. Copiii au un potențial fantastic, dar e nevoie de implicare din partea noastră, a tuturor, ca ei să își descopere drumul.”, ne declară Iarina Taban, director executiv și fondator Ajungem MARI.

Până pe 28 februarie Ajungem MARI caută voluntari care să meargă săptămânal, pentru o perioadă de cel puțin șase luni, în centrele de plasament, pentru a susține ședințe interactive de pregătire școlară, ateliere creative sau de cultură generală, punând mult accent pe încurajarea copiilor. Fiecare voluntar transmite copiilor cunoștințele lui, în funcție de pasiuni și abilități, de la română, matematică și engleză, până la informatică, muzică, teatru, arte plastice, educație pentru sănătate sau financiară. Nu este nevoie de experiență în lucrul cu copiii – voluntarii participă la un training inițial și sunt consiliați pe parcurs. Sunt căutați voluntari adulți, dar și tineri peste 16 ani, din orice domeniu, care să creadă în potențialul copiilor, să îi înțeleagă și să îi asculte.

Programul se derulează de aproape cinci ani, iar până acum s-au implicat peste 6.000 de persoane. Voluntarii spun că învață, și ei, de la copii și primesc mai mult decât oferă:

Acest modul de voluntariat începe în mai 2019 și durează șase luni. Între timp au loc înscrierile, perioada de training și repartizarea voluntarilor la centre în funcție de zonă, program și disponibilitate. Voluntarii merg în echipe de câte doi la aceeași grupă de copii pentru o ședință de douăore stabilită de comun acord, în timpul săptămânii sau în weekend.

Înscrierea se face prin intermediul unui formular online până pe 28 februarie.

Programul educațional se desfășoară în București și 24 de județe: Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Gorj, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea.

Recomandările redacției