În câteva zile ar putea începe lucrările de retehnologizare a CET Hidrocarburi. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Călin Bibarț, la finele ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal de vineri, 30 august 2024, care a avut pe ordinea de zi hotărârea de consiliu privind acordarea ajutorului cu titlu de subvenții, aferent lunii iulie 2024.
“Din păcate, funcționăm cu CET-ul vechi și suntem obligați de voie, de nevoie, să-l ținem în viață și să-l subvenționăm în continuare. Le mulțumesc consilierilor locali care înțeleg că nu avem, momentan, altă soluție. Prin urmare pentru sezonul care urmează vom funcționa tot cu CET-ul vechi și există o infuzie de capital mai ales pentru achiziția de gaze care trebuie achitate în momentul facturării sau chiar în avans. Vestea bună este că ne apropiem de startul lucrărilor la CET-ul nou. Aceasta este cea importantă bătălie: să finalizăm proiectul cât mai repede, iar noul CET să fie funcțional. Nu am nicio emoție că rezultatul va fi altul.”, a declarat primarul Călin Bibarț.
Vă reamintim faptul că investiția de peste 100 de milioane de euro în retehnologizarea CET Hidrocarburi este prima investiție majoră în dotarea centralei de termoficare arădene din ultimii 34 de ani. Vorbim despre un proiect major de care beneficiază municipiul Arad prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind totodată unul dintre cele mai mari din țară în domeniul producției de energie termică și electrică prin cogenerare.
Obiectivul principal al proiectului constă în reducerea cu peste 30% a consumului de combustibil primar, prin producerea energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență, reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă și totodată scăderea cu cel cel puțin 50% a prețului de producție al gigacaloriei.