dreghiciIubitorii handbalului încearcă prin toate mijloacele să revigoreze sportul cu mingea pe semicerc din oraşul nostru, în acest sens organizându-se câteva turnee-memorial, un campionat judeţean şi mai nou o nouă întrecere destinată tuturor nivelelor de vârstă.
„Pe 23 ianuarie, la Şcoala «Sf. Ana» din Sântana, ora 17, sunt invitaţi toţi colegii care doresc să înscrie echipe într-o competiţie ce se doreşte a fi regulată, la toate nivelele de vârstă. Vrem să facem un campionat pentru a pune umărul la revigorarea handbalului arădean. Acţiunea are sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Asociaţiei Judeţene de Handbal. Facem acest demers pentru că există centre în judeţul Arad cu oameni inimoşi, care se implică în această activitate. Poate fi o cale prin care să ajutăm la revigorarea sportului cu mingea pe semicerc”, spune Pompiliu Moldovan, director la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”.
Tot săptămâna viitoare, dar pe 25 ianuarie, va avea loc la Sala Sporturilor Victoria a VI-a ediţie a Memorialului Teo Ţucudean la handbal masculin. Întrecerea va reuni la start patru echipe de old-boys, din Arad, Reşiţa, Sînnicolau Mare şi Oroshaza (Ungaria).

Recomandările redacției