Și în acest an, după cum s-a stabilit în 2022, cadrele militare în activitate, poliţiştii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti ce-și desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor beneficia, în cazul muncii suplimentare care nu poate fi compensată cu timp liber, de o creștere cu 75% a soldei sau a salariului de funcţie, conform avocatnet.
Acum, printr-un proiect de ordin pus miercuri în dezbatere publică, MAI vrea să stabilească modul exact în care se va stabili majorarea salarială, inclusiv activitățile specifice pentru care se acordă aceasta.
În ultima lună a anului trecut s-a stabilit, prin OUG 168/2022, ca munca suplimentară prestată anul acesta peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, să fie răsplătită cu o majorare de 75% din solda sau salariul de funcţie, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.
Majorarea se poate acorda doar în situația în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
Prin proiectul de ordin aflat în dezbatere, MAI stabilește acum regulile acordării acestei majorări salariale.
În primul rând, viitorul act normativ stabilește clar că personalul cu statut special este reprezentat de cadrele militare în activitate, poliţiştii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate din unităţile MAI.
De asemenea, în document este prevăzută și lista activităților din domeniile amintite pentru care se poate acorda majorarea salarială, în cazul muncii suplimentare ce nu poate fi compensată cu timp liber.
Astfel, vor fi considerate activităţi deosebite pentru care se va putea acorda majorarea cele care se vor desfășura într-una dintre următoarele condiții:
au un grad ridicat de risc asupra integrităţii fizice, sănătăţii sau vieţii personalului implicat;
au un grad ridicat de complexitate şi dificultate;
presupun intervenţia specializată în funcţie de nivelul de urgenţă şi/ sau gravitate al situaţiei/ evenimentului;
la creşterea capacităţii operaţionale a unităţii, precum şi în situaţii de catastrofe, calamităţi, tulburări de amploare ale ordinii şi siguranţei publice ori alte asemenea evenimente.
Prestarea muncii suplimentare în condiţiile de mai sus va trebui dispusă de şeful ierarhic, în scris, fără a se depăşi 180 de ore anual sau, în cazuri cu totul deosebite, 360 de ore anual.
Majorarea se va plăti personalului cu statut special dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
există ordinul sau dispoziţia şefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în format fizic. În situaţiile care implică desfăşurarea de urgenţă a muncii suplimentare, ordinul sau dispoziţia şefului ierarhic poate fi comunicat(ă) şi verbal, dar cu obligaţia de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil;
nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensaţii etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară;
compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci;
se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinaţie.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de ordin trebuie aprobat de către ministrul de interne și publicat în Monitorul Oficial.
Citește mai mult despre politia, politia de frontiera, politia romana, politist, politisti, politisti de frontiera, ore suplimentare, ore suplimentare politisti, plata ore suplimentare
sursa avocatnet