Atenție, șoferi, se schimbă cartea de identitate a mașinii, cel mai important document auto. Dispar din ea datele despre istoricul vehiculului iar cumpărătorii de mașini la mâna a doua vor depinde de bunăvoința vânzătorului ca să le afle.

Cartea de identitate a vehiculului va avea aceleași categorii de informații, mai puțin datele despre proprietar și numărul de înmatriculare. Informațiile despre foștii proprietari le vor da numai serviciile de înmatriculare, pe baza unei cereri făcute de cei care dețin automobilul. Este un prim pas spre digitalizarea înmatriculării auto, operațiune care va elimina prezența fizică la ghișeu.

Autoritățile spun că modificarea cărții de identitate protejează datele cu caracter personal.

„Începând cu data de 1 iulie RAR emite și acest nou format al cărții de identitate. Până la eliminarea stocului de formulare deja existent, vom emite în paralel, atât cărți de identitate de tip nou, cât și cărți de identitate de tip vechi”, a declarat Claudiu Mija, director tehnic RAR. Documentele emise anterior vor rămâne valabile și vor putea fi schimbate cu cele noi, la cerere, contra sumei de 25 de lei.

sursa Observator.ro

Recomandările redacției