Din câte se pare, concluzia finală a derby-ului zonal Național Sebiș – Gloria Lunca Teuz Cermei o vom afla după ședința Comisiei de Etică și Disciplină a FRF de săptămâna viitoare. Vă reamintim că meciul nu a mai început, fiindcă Ambulanța dotată corespunzător, ocupată cu transportarea unei paciente cu hemoragie internă la Ineu, a întârziat două minute la stadionul „Crișana”. Arbitrii au pus capăt întâlnirii și, teoretic, cermeianii ar trebui să câștige partida la „masa verde”.
După cum v-am relatat, însă, pe larg conducerea grupării de pe malul Crișului Alb susține că atât regulamentar, cât și moral (uman), are dreptate și partida ar trebui rejucată la o dată ulterioară. „Sperăm ca săptămâna viitoare să primim un verdict de rejucare. Noi, ca și club, chiar nu am avut nici o vină, iar faptul că s-a ales să se salveze o viață de om credem noi că nu poate fi pus în balanță cu un meci de fotbal de  Liga 3-a. Ar trebui să înțeleagă că vorbim despre un caz de forță majoră și să nu se denatureze sensul sportiv al competiției printr-o înfrângere a noastră la masa verde. Suntem optimiști și așteptăm cu încredere decizia comisiei”, a spus și antrenorul Cosmin Merșca.
Până una alta, însă, sebișenii trebuie să se concentreze pe partida de mâine, cu o miză la fel de importantă și destul de dificilă. La Sibiu, Naționalul e așteptată de „satelitul” liderului ligii secunde la fotbal, ce – teoretic – poate alinia mai mulți fotbaliști pregătiți de Sandu Pelici, atâta timp cât meciul de campionat, de la Mioveni, e programat luni seara.
„Știm că atunci când joacă acasă, cei de la Hermannstadt 2 primesc întăriri de la echipa mare, cu atât mai mult acum cu cât joacă în Liga a II-a de abia luni. E posibil să vedem ceva nume grele pe teren , dar nu ne temem, suntem pregătiți și vrem să ne facem jocul. Ne pro­punem să dăm gol cât mai repede și apoi totul va fi bine. Eu zic că băieții au trecut cu bine peste momentul de vinerea trecută, când nu au jucat partida cu Cermeiul din motive independente de ei. O zi două au fost puțin marcați, dar – totuși – s-au antrenat normal și am pregătit bine deplasarea de la Sibiu. Suntem convinși că jucătorii care vor intra pe teren mâine își vor face datoria și vor aduce cele trei puncte pentru Național. E necesar să mai urcăm pentru că nu ne place deloc cum arată clasamentul, altele au fost așteptările”, a adăugat Merșca.
Delegația Sebișului a plecat de ieri la Sibiu în formulă completă. Partida de pe arena ˝Independența Obor˝, împotriva echipei antrenate de Bogdan Piko, e programată azi, la ora 14.
Formații probabile:
Hermannstadt II: Iacob – Cristiu, Bratu, Străulean, Chifu – Cătinean, Preda, Pop, Solomon – Monea, D. Roman.
Sebiș: Poiană – Poștoarcă, Basic, Dumitrache, Siminic – Ruță, Pintea – Săulescu, Petculescu, Tătulea – Enciu.

Recomandările redacției