După declarațiile primarului Aradului privind stadionul „Motorul”, ce a provocat acidul comunicat al SCU, conducerea UTA-ei a luat și ea următoarea poziție oficială:
„Înțelegere, unire
și nu dezbinare.
Pentru un obiectiv”
Parteneriatul clubului UTA cu Primăria Municipiului Arad continuă să fie unul puternic, în condiţiile în care finanţarea privată este insuficientă pentru un parcurs constant la nivel ridicat, iar vânzarea de jucători reprezintă o circumstanţă favorabilă, dar care poate să nu se repete în fiecare an. Clubul se bazează pe cei doi piloni importanţi: administraţia locală şi suporterii. În privinţa acestora, nu putem să le îngrădim dreptul la exprimare, însă precizăm că nu susţinem ultimele lor poziţii referitoare la jucarea meciurilor de pe teren propriu la Şiria. Sperăm să existe înţelegere între toate părţile implicate în bunul mers al clubului UTA, pentru a putea continua fără sincope majore pe drumul nostru către Liga I.
Clubul UTA este interesat să aibă condiţii cât mai bune de pregătire şi joc necesare pentru îndeplinirea obiectivului imediat, promovarea în Liga I, dar şi în perspectiva anilor viitori când ne propunem să ţintim performanţe mai importante. Din acest motiv am considerat că un gazon  hibrid ar fi o soluţie mai bună pentru terenul „Motorul”, deoarece pre­zintă o garanţie mai mare în caz de vreme nefavorabilă şi este mult mai uşor de întreţinut. La acest sistem de gazon, suprafața de joc este gazon natural, cu gazon sintetic doar la bază, pentru evitarea stării de teren cu noroi, având garanție șase ani față de o perioadă de garanție inexistentă la cel cu gazon natural. Apreciem eforturile Primăriei Municipiului Arad de a moderniza bazele sportive «Francisc Neuman» şi «Motorul», cunoscând totodată şi prevederile legale privind achiziţiile publice. Suntem mulţumiţi de condiţiile oferite de stadionul din Şiria şi mulţumim pe această cale şi primăriei de acolo. Obiectivul stabilit şi investiţiile în jucători au fost făcute luând în calcul şi varianta de a juca tot campionatul la Şiria, de aceea clubul nu mai admite ca scuză din partea jucătorilor sau staff-ului tehnic starea terenului ori alte condiţii legate de acel stadion.“

Recomandările redacției