În cadrul conferinței de presă organizată la sediul I.P.J. Arad, în ziua de 19 septembrie, comisarul șef Dan-Constantin Stoicănescu, șeful inspectoratului, a admis că este nevoie de o mult mai multă atenție acordată consumului de substanțe interzise în școli. „Este nevoie de implicarea tuturor. Prevenția este un factor esențial. Nici un copil nu este rău, prin natura sa. El cade pradă influențelor din jurul său, care pot fi din familie sau din societate, din anturaj sau pur și simplu la presiunea unor factori negativi. Nu pot să vă spun la ora actuală dacă aceste acțiuni de prevenție vor avea efectele pe care noi le sperăm. Dar, consider că atunci când un copil este înștiințat asupra pericolelor la care se expune, șansele de a cădea în capcana consumului de droguri sunt mai reduse. La modul concret, pot însă să vă garantez că vom fi mult mai prezenți în școli, mai specializați, și nu doar în incinta unităților de învățământ, ci și în apropierea lor“, a declarat pentru Glasul Aradului, Dan Constantin Stoicănescu. 

Siguranța școlară rămâne o prioritate a polițiștilor arădeni, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor, personalului didactic, precum și pentru prevenirea delincvenței juvenile, în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.

Conform rețelei școlare, în județul nostru există 463 de unități de învățământ școlar și preșcolar, unde figurează ca fiind înscriși 41.118 elevi în mediul urban și 18.961 în mediul rural. Acestea au fost repartizate, de la debutul anului școlar, după cum urmează:

I.P.J. Arad : 432 unități;

I.J.J. Arad : 15

Poliția Locală : 7.

În perioada 02-28.08.2023, politiștii arădeni au desfășurat activități de verificare a existenței și a funcționalității mijloacelor de semnalizare în zona mijloacelor de transport public de persoane, precum și activități de inventariere și de verificare a autovehiculelor special destinate transportului de elevi. Au fost inventariate și verificate 121 de vehicule destinate transportului public de elevi, în județul Arad, fiecare oraș și comună având un mijloc de transport de acest tip.

„Totodată, au fost verificate și sistermele de pază ale unităților școlare. Din acestea, 62 (toate în mediul rural), nu îndeplinesc condițiile minimale de securitate conform prevederilor Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, precum și prevederile HG 301/2012, privind normele de aplicare a Legii 333/2003, respectiv nu sunt asigurate cu pază umană, sisteme de supraveghere video, sau sisteme de alarmare antiefracție.

De asemenea, au fost demarate activitățile preventive la fel ca în anul anterior, în plus anul acesta am solicitat sprijinul societății civile pentru a crește eficiența acestora sub aspect calitativ și cantitativ“, a mai declarat șeful IPJ Arad.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției