Șeful Tehnodomus, trimis în judecată pentru dare de mită

1
168

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Oradea au dispus, astăzi, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Henț Virgil Sorin, administratorul firmei Tehnodomus, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că în perioada mai 2010 – octombrie 2012, inculpatul Henț Virgil Sorin, în mod repetat, i-a remis lui Ofimiaș Vasile, persoană cu funcție de conducere din cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, un teren în suprafață de 8.800 mp (în valoare de 82.000 lei) și, prin intermediul unei firme paravan, suma totală de 2.361.314 lei.
Foloasele respective au fost remise de inculpatul Henț Virgil Sorin pentru ca, funcționarul public, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, să supravegheze, să urgenteze și să avizeze întocmirea documentațiilor necesare fundamentării proiectului unei hotărâri de guvern, prin care să se aprobe alocarea sumelor de bani necesare finanțării lucrărilor de consolidare și reprofilare a râului Timiș în anul 2010 și să-l informeze pe inculpat despre nivelul alocărilor financiare și stadiul în care se află acestea.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Satu Mare.

Prezenta cauză a fost disjunsă din dosarul în care Ofimiaș Vasile, persoană cu funcție de conducere din cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, a fost trimis în judecată pentru luare de mită și spălare de bai, alături de alte persoane.
Totodată, Henț Virgil Sorin a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție tot pentru comiterea unei infracțiuni de dare de mită, însă în dosarul respectiv Tribunalul București a dispus achitarea arădeanului. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.