Semnal editorial: Simion Moț (1894-1982) „Cronica de la Buteni”

O carte excepțională, scrisă de un om cu puține școli dar foarte instruit de experiențele prin care a trecut în cursul îndelungatei sale vieți, de 88 de ani. Autorul este Simion Moț, născut la 3 octombrie 1894, la Buteni. Cartea a apărut doar anul acesta la Editura „Gutenberg” sub îngrijirea fiicei sale Veselina Clepea și a profesorului Ovidiu Someșan, care semnează și cuvântul introductiv. Spunem că este excepțională, deoarece odată începută lectura nu am mai putut lăsa cartea din mână până la finalul celor 244 de pagini. Simion Moț a început să scrie, cum aveam să aflu din cuvântul introductiv, prin 1970, când baci Simion a deschis un caiet cu linii în fața bucuriei cuvintelor: „Dragul de satul natal îl face pe om să cunoască tot ce-i este apropiat ființei sale, fiindcă el, omul, nu poate trăi pe pământul nașterii lui fără dragoste…”
Cartea însăși are un periplu îndelungat și întortocheat, dar este bine că a apărut, chiar dacă cu mare întârziere de la data elaborării sale, pentru că, iată, am fi pierdut altfel mărturii și informații de mare valoare pentru istorici, literați și în general pentru cei interesați de istoria locală. Nu se adresează doar butincenilor pentru că reflecțiile, aventurile, întâmplările, poveștile etc. au o relevanță mult mai mare, putând fi translatate în orice alt sat de pe Valea Crișului Alb. Deasemenea, volumul de față nu este doar o cronică a Buteniului, cum o sugerează titlul, este mult mai mult decât atât, constituindu-se într-o carte de memorialistică, istorie orală prin nu­meroasele trimiteri la zicerile bătrânilor, referiri etnografice, culegere de povești, scurte schițe cu întâmplări spectacu­loase, toate povestite cu multă savoare. De fapt autorul nici nu are pretenția de a fi scris o carte riguroasă de istorie, documentată în arhive și biblioteci, ci la el trimiterile bibliografice sunt bătrânii satului, istorioarele transmise prin viu grai, și bine­înțeles propriile observații. Chiar titlurile numeroaselor capitole sugerează că Simion Moț este doar un povestitor, comentator al întâmplărilor, fenomenelor, vieții sociale și culturale ale satului: „Despre corul butincenilor”; „Despre păduri și pășuni”; „Despre portul popular”; „Despre Avram Iancu”; „Despre morile țărănești” și multe altele. Dar el nu refuză și dezbaterea serioasă, documentată pe proble­me precum formarea Buteniului, numele satului, istoria ultimelor două secole, făcând apel, spre exemplu, și la scrierea dr. Gheor­ghe Ciuhandu, „Românii din Câmpia Aradului de acum două secole”. Este o dovadă că Simion Moț are și lecturile necesare unor abordări istorice serioase.
Lectura cărții se face cu multă ușurință – chiar dacă folosește și mulți termeni locali, dar care dau savoare cărții – tonul este cald, iar verbul este folosit cu multă ușurință. Atunci când am citit capitolul intitulat „Cătălina” m-am trezit dintr-o dată în lumea lui Ioan Slavici, atât de mult seamănă cu „Moara cu noroc”, și ca stil și ca derulare a întâmplărilor.
Cititorul se întâlnește în paginile cărții cu crâmpeie din viața autorului, acelea care s-au imprimat mai bine în memorie, va face cunoștință cu numeroase familii din sat, cu multe nume de persoane, dar mai ales cu întâmplările din prizonieratul trăit în Rusia, de unde s-a întors abia în 1919 și apoi cu aventura de după război prin Europa, Cuba, Canada, Statele Unite, întorcându-se în satul natal în anul 1929, când a început „Marea Criză Economică”. Acum aflăm și de unde provin cultura și talentul literar, de povestitor a lui baci Simion. Peste tot pe unde a umblat el s-a instruit, nu a scăpat muzeu nevizitat. În Rusia îi descoperă și admiră pe Repin, Surikov, Șișkin, se minu­nează în fața  Kremlinului. În Olanda face cunoștință cu pictura flamandă iar în America vizitează „Metropolitanul” timp de șase zile iar la întoarcerea din State nu se poate abține să nu viziteze și Luvrul din Paris.
Și totuși el revine în satul natal, la familie, la prieteni, la cunoscuți acolo unde credința, datinile, limba, istoria îi sunt aproape, acolo unde iubește și este iubit, pentru că aceasta este până la urmă morala cărții. Dragostea pentru satul natal, față de oamenii lui!
Ioan Tuleu