Ilie Cheșa, viceprimarul Aradului, susține că a găsit cheia pentru rezolvarea unei probleme care datează de ani de zile și afectează mulți arădeni
„Vom rezolva o problemă ce afectează zi de zi zecile de mii de arădeni care lucrează în Zona Industrială Vest.
În ședința de ieri a Consiliului Local al Municipiului Arad, am adus un amendament la proiectul de buget, prin care alocăm fonduri pentru sensul giratoriu de la intrarea în zona industrială.
Știu că în ultimii zece ani au fost multe promisiuni că acest sens va deveni realitate, astfel că nu am dorit să deschid acest subiect până când nu am făcut pași importanți în direcția realizării sensului giratoriu.
Am preluat proiectul de la CNAIR, vom actualiza studiul și vom realiza acest obiectiv, foarte important pentru fluidizarea circulației în Zona Industrială Vest“, ne declară Ilie Cheșa.