Serviciile secrete or fi eșuat în Israel, nu însă și mașinăria evreiască de manipulare

Imagini tulburătoare cu rachete teroriste asediind orașe din Israel, nu demult pământ palestinian, fac înconjurul lumii. Evrei speriați și agitați de alarme și de câteva clădiri avariate, șifonate de comanda unor teroriști în șlapi rupți, care trăiesc în grote, la câțiva kilometri distanță, înghesuiți pe un petec de pământ.

Lumea întreagă este îngrijorată, condamnă atacurile teroriste și plâng soarta evreilor stresați. Iar evreii au grijă ca aceste imagini să ajungă acolo unde trebuie, adică peste tot. Se scoate în evidență, încă o dată, drama evreilor, în contrast cu cruzimea barbarilor sălbatici și fără discernământ, adevărați monștri fără suflet care atacă oameni nevinovați și puri. Kosher!

De ce însă nu ajung la iveală și imaginile cu drama, cu adevărat dramă, a celor care „trăiesc“ în Fâșia Gaza – a ceea ce a mai rămas, în mare parte, din Palestina de altădată?

Sau de ce nu a reacționat lumea la crimele comise de mișcarea sionistă în Palestina, unde sistematic, populația a fost ucisă sau exilată într-un mod care întrece orice imaginație umană?

Populația palestiniană de pe actualul teritoriu al statului Israel, ridicat practic pe cadavre și fluvii de sânge al copiilor și oamenilor nevinovați, a fost alungată brutal sau decimată prin ucidere în masă. Genocid!

Și evreii au fost supuși genocidului de către Hitler și naziștii germani. Dar câte cărți, simpozioane, filme, lecții și povești nu s-au scris despre asta? Câte muzee nu au fost înființate pentru a relata despre drama prin care au trecut evreii? Și e foarte bine că s-au înființat muzee în care se prezintă orori, tocmai pentru că scopul lor este acela de a nu le mai repeta. Cel puțin, eu, de bună credință, pentru asta am crezut că sunt înființate: pentru a nu mai avea loc. Din păcate, ele sunt însă puse în practică tocmai de cei care le-au pătimit. Practic, am ajuns să trăim vremurile în care evreii s-au transformat într-un fel de naziști. Steaua lui David capătă nuanțe tot mai pronunțate de svastică. 

Însă despre 9 aprilie 1948, când satul Dirgasin din Palestina a fost ras de pe fața pământului de către sioniști nu s-a scris mai nimic. Sute de persoane au fost ucise în circumstanțe de o mare sălbăticie. Femeile și copiii au fost dezbrăcați, aliniați și fotografiați și apoi au fost măcelăriți cu focuri automate. Povestea a ceea ce s-a întâmplat acolo a declanșat panică și teroare în toată țara. Pe măsură ce vestea s-a răspândit, oamenii au fugit temându-se că ei vor fi următorii. Și au avut dreptate, pentru că ulterior au fost înregistrate zeci de masacre similare în acea perioadă. Peste 250.000 de oameni au apucat să fugă din țara lor, din calea criminalilor evrei. Mai vorbim apoi de marșul morții din Lida, un alt oraș palestinian, de unde 50.000 de persoane au fugit, pe jos, din calea israelienilor.

Palestina a fost pur și simplu ștearsă de pe fața pământului, prin teroare, crimă și groază.

Istoria se repetă acum, aproape identic, în Fâșia Gaza – petecul de pământ unde se chinuie să supraviețuiască peste 2 milioane de oameni, ținuți în teroare de regimurile teroriste autohtone, dar în special de statul Israel. Zeci de mii de copii uciși, mutilați, ținuți în mizerie, familii întregi masacrate, împușcate sau dispărute sub dărâmături. Scapă cine poate, pe unde poate, în exil. Spitalele sunt transformate în adevărate morgi, femeile nu au unde să nască. Totul în numele „luptei împotriva terorismului“ – o sintagmă criminală a Israelului, sub mângâierea și sprijinul total al Statelor Unite.

Din punct de vedere religios, noi, creștinii suntem oarecum mai apropiați de evrei. Avem comun Vechiul Testament și chiar dacă Noul Testament ne diferențiază, Iisus Hristos se trage din acest neam „ales“. Cu toate astea, am rămas șocat de atitudinea „fraților noștri mai bătrâni“, când am auzit și am văzut mărturii ale creștinilor, desigur nu toți, care vizitează Israelul. Pur și simplu sunt scuipați, terorizați, agresați de israelienii religioși pentru simplul fapt că sunt creștini.

Nu vreau să reiasă că fac elogiul mahomedanilor. Știm de ce atrocități sunt capabili și ei. Subliniez: mai degrabă, din calitatea de creștin, aș fi de partea evreilor. Dar când atrocitățile sunt de ambele părți, iar evreii nu sunt cu nimic mai buni, atunci aș prefera îndemnul unui… evreu „celebru“: Shalom!