La sfâtșitul săptămânii trecute, polițiștii din municipiu împreună cu cei ai orașului Sebiș au desfășurat câte o acțiune preventivă, cu scopul reducerii riscului rutier. În cadrul activităților au fost legitimate 62 de persoane și verificate 54 de autovehicule fiind aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 18.200 de lei. A fost reținut 1 permis de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.
În ziua de 6 mai a.c., polițiștii Serviciului rutier au organizat o razie la nivel județean, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave și depistarea șoferilor care conduc sub influența substanțelor psihoactive și a alcoolului. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 376 de sancțiuni contravenționale, din care 132 pentru nerespectarea vitezei regulamentare, 3 pentru conducere sub influența alcoolului ( alcoolemie mai mică de 0,40 mg./l. în aerul expirat), 97 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 14 pentru utilizarea telefonului mobil la volan, 13 pentru abateri ale pietonilor, 16 pentru abateri ale bicicliștilor, iar restul pentru alte abateri. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 124.500 de lei, fiind totodată reținute 10 permise de conducere. Aceste acțiuni au caracter permanent.