Și-a agresat soția și copiii minori

0
149

După acte de violență asupra întregii familii, soția agresorului nu a mai rezistat și a sesizat autoritățile.

Polițiștii Secției nr. 9 Rurală Sebiș au emis, ieri, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 46 de ani, din Buteni, a cărui soție a sesizat că acesta a amenințat-o și a agresat-o verbal și fizic atât pe ea cât pe cei trei copii minori ai lor, cu vârste de 2, 4 și 17 ani.

Bărbatul a fost evacuat din locuința comună, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile. Acum se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, bărbatul urmând să plătească pentru ce le-a făcut membrilor familiei.

Pentru a încerca să prevină astfel de situații precum cazul anterior, dar și multe altele asemănătoare care implică violența, polițiștii au desfășurat mai multe activități informative.

Astfel, se desfășoară „Săptămâna prevenirii criminalității. Prevenirea violenței în familie

În această săptămână, 3 – 7 iunie a.c., la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară mai multe activități cu caracter informativ-preventiv în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalității”.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, ai Secției 1 Vlaicu, împreună cu inspectori ai D.G.A.S.P.C. au desfășurat, ieri, mai multe activități de informare a locuitorilor din cartierul arădean „Aurel Vlaicu” cu privire la aspectele legislative și practice legate de violența în familie.

Au fost distribuite materiale informative cu informații despre emiterea ordinului de protecție provizoriu, noutățile legislative ale Legii 174/13.07.2018 privind violența domestică, fiind discutate și măsurile pe care le pot lua victimele acestor infracțiuni precum și cei care iau la cunsoștință despre săvârșirea lor.

Activitățile din cadrul săptămânii prevenirii criminalității vor continua și mâine, urmând a fi desfășurate acțiuni pentru prevenirea delincvenței juvenile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.