Și-a deschis un magazin fără să mai facă și actele necesare

0
165

Realitatea este că o afecere nu se poate face de pe o zi pe alta. Ai nevoie de o mulțime de proiecte, aprobări, multe drumuri de făcut, hârtii, dosare și răbdare.

Teoretic, cam de așa ceva ai parte când faci totul legal. Dar, pentru că mai sunt și oameni nerăbdători, un arădean a fost prins ieri după ce, pentru o perioadă, acesta și-a desfășurat activitatea ilegal.

Este vorba despre un magazin alimentar din Micălaca al cărui proprietar nu s-a mai obosit să umble după actele necesare pentru desfășurarea activității. Activitatea unității a fost suspendată în urma verificărilor întreprinse marți, 3 septembrie 2019, de polițiștii locali ai Biroului de Activitate și Control Comercial, în colaborare cu reprezentanți ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad.

În urma verificărilor s-a constatat că agentul economic care desfășura activități de alimentație publică nu deținea punct de lucru la adresa declarată, nici autorizație din partea Primăriei Municipiului Arad, iar pentru acestea, el a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.