bataie
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data 20 iulie 2015, trimiterea în judecată a inculpatului Alexandru Palfi, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi loviri sau alte violenţe.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în seara zilei de 29 iunie 2015, pe fondul consumului de alcool, în contextul unor discuţii contradictorii pe marginea contribuţiei la cheltuielile de întreţinere, i-a aplicat concubinei sale F.N. mai multe lovituri cu un cuţit de bucătărie, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol.
Totodată, inculpatul a exercitat multiple acte de violenţă şi asupra victimei C.G., persoană care a intervenit pentru a bloca atacul asupra părţii vătămate, cauzându-i plăgi tăiate în zona lombară şi a mâinilor, vindecabile în 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Arad.

Recomandările redacției