Zi tristă pentru locuitorii comunei Șimand. Ioan Șador, fost primar al comunei s-a stins în această seară. Anunțul a fost făcut de către Florin Dema, actualul primar al comunei Șimand.

Ioan Șandor a fost un reputat dascăl pentru comunitatea din care a făcut parte, fiind vecin cu edilul Florin Dema.

”Oameni buni, a trecut la Domnul un OM de mare probitate morală, a fost primar, viceprimar și iubit cadru didactic. Șandor Ioan, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească a plecat din această lume lăsându-ne mai singuri. Suntem împietriți de durere, cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face mâine, ora 13,00, când va fi slujba de înmormântare, la capela din Șimandul de Jos. Condoleanțe familiei îndoliate. Nu te vom uita niciodată, ȘANDOR IOAN”, transmite primarul Florin Dema.

Ioan Şandor, fost profesor, director de şcoală profesională şi de întreprindere judeţeană, apoi primar şi viceprimar al comunei Şimand în perioada comunistă. Locuitorii comunei își amintesc cu drag de acesta și spun că a făcut mult bine localității, a pietruit drumuri, a făcut trotuare, dar și a  publicat cărți. Menționăm aici  volumul „De la lume adunate şi înapoi la lume date”, cuprinzând glume şi bancuri din lumea satului și a contribuit la lucrarea „Pă laviţă la uliţă. Şimand şi Socodor – contribuţii monografice”, scrisă împreună cu Dimitrie Otavă și Mihaela Cordoş  .

Ioan Șandor avea 93 de ani.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Recomandările redacției