Puțin peste 3.000 de suporteri au crezut în UTA azi dar ei au fost norocoșii care au văzut UTA triumfând după o secetă de 14 partide. Echipa noastră a reușit o primă repriză excelentă, VAR-ul de data aceasta și-a făcut datoria și s-a demonstrat că atunci când jucătorii sunt concentrați terenul propriu, chiar dacă dificil și azi, nu este un obstacol ci dimpotrivă.
Laszlo Balint a început partida cu două schimbări în primul 11. Prima dintre ele a fost cea dintre buturi unde Balauru i-a luat locul lui Iacob, care nu s-a aflat nici măcar pe banca de rezerve. Apoi, așa cum era de așteptat Abeid a fost titularizat în banda stângă. În plus vom vedea o noutate tactică, Postolachi și Pop inversând flancurile față de meciurile trecute. O altă noutate a fost cea de pe bancă unde a reapărut Philip Otele după un exil de câteva săptămâni. Un alt lucru de remarcat a fost și faptul că UTA n-a avut niciun mijlocaș central pe bancă în condițiile în care Isac este accidentat iar Cascini suspendat.
Meciul începe abrupt și în minutul 2 UTA cere penalty la un posibil henț în careu comis de Șeroni, Dumitrache lasă jocul să continue, mingea ajunge la Pop care complet liber trage complet defectuos. Publicul se inflamează și arbitrul oprește jocul pentru a revedea faza pe ecranul VAR: decizia vine rapid: penalty! Milosevici execută excelent și e 1-0! UTA continuă să controleze jocul și în minutul 11 înscrie din nou. Rareș Pop e găsit liber pe stânga pătrunde pe linia de fund, centrează la firul ierbii în careul mic iar Milosevici strecoară mingea în plasă! 2-0!!! Puteaa fi 3-0 peste 5 minute când Erico reia puțin peste poartă o lovitură liberă excelent executată de Anton. În continuare asistăm la un meci de luptă. Terenul greu pune mari probleme jucătorilor în ceea ce privește menținerea achilibrului. De asemenea mingea sare ciudat din gazonul tare astfel că jucătorii preferă să joace preponderent cu mingi la înălțime. Botoșaniul echilibrează treptat jocul și în minutul 27 Dragu, lăsat mult prea liber rămas plasează excelent un șut lângă bară și scorul devine 2-1. VAR-ul însă o salvează pe UTA, un jucător în albastru jucând mingea din poziție de ofsaid în faza golului. UTA revine în atac și creează câteva faze frumoase dar lipsește precizia la ultima pasă. Anton face un meci foarte bun la mijloc, la fel și Rareș Pop în flancul stâng. Crează și oaspeții pericol dar Abeid degajează o minge care traversa periculos careul de 6 metri. Faza va anunța golul de 2-1 care vine în minutul 38: Erico nu iese la ofsaid odată cu restul colegilor și Roman e găsit liber și în poziție regulamentară în careul mic, de unde nu poate rata. UTA reface însă până în pauză avantajul de 2 goluri. În minutul 44 Ubbink îl găsește cu o pasă excelentă pe Rareș Pop, acesta îi ia fața lui Mboko și șutează imparabil: 3-1!!! Repriză foarte bună, pe alocuri entuziasmantă a echipei noastre.
Repriza a doua începe tot cu UTA în atac. Milosevic scapă singur cu Pap, dă mingea pe lângă acesta dar prea tare și nu mai apucă să o ajungă înainte de a trece de linia de fund. Oaspeții au și ei o ocazie bună dar Dican liber în careu mare trimite cu capul pe lângă poartă. Jocul este deschis; Milosevic trage din 7-8 metri dar peste poarta lui Pap. Oaspeții își pierd cumpătul și asistăm la câteva clinciuri dar aceste favorizează echipa noastră. Erico îi lasă locul lui Chindriș în defensivă. Jucătorii UTA-ei evoluează cu multă determinare, dublată de încrederea conferită de scorul de pe tabelă. În aplauzele întregului stadion intră și Otele în locul lui Postolachi. Odată cu pătrunderea în ultimul sfert de oră și cu epuizarea tuturor schimbărilor proprii Botoșaniul încearcă să pună presiune dar apărarea UTA-ei rezolvă fără mari dificultăți temele propuse de oaspeți. Face și Laszlo Balint toate cele trei schimbări rămase la dispoziție. Ies Abeid, Ubbink și Pop, intră Hoxhallari, Barbosa și Marrone. Roman are o ocazie decentă dar voleul său executat ce-i drept într-o poziție incomodă, ajunge în peluza arădeană. UTA controlează cu autoritate minutele de prelungire dominate de scandările unui stadion care redobândește gustul victoriei, pierdut de la sfârșitul lunii august.
UTA câștigă după o prestație convingătoare care lasă loc de speranțe că ieșirea din tunel este aproape. Depinde acum doar de jucători și antrenor să clădească solid pe atmosfera de încredere indusă de acest rezultat și să scoată echipa cât mai repede din zona locurilor de retrogradare
UTA – FC Botoșani 3-1 (3-1)
- Arad, 11.02.2023, ora 14.30
- Arena „Francisc Neuman“; spectatori: 3287
- Au marcat: Milosevici (4 – pen, 11), Pop (44) / Roman (38)
- Cartonașe galbene: Pop / Patache
- UTA: Balauru – Benzar, Erico (66. Chindriș), Benga (cpt), Abeid (84. Barbosa) – Batha, Anton – Postolachi (74. Otele), Ubbink (84. Hoxhallari), Pop (83. Marrone) – Milosevic. Rezerve: Mociu – Vukcevic, Stahl, Keșeru. Antrenor: Laszlo Balint
- FC Botoșani: Pap – MBoko (46. Patache), Mutombo, Șeroni, Țigănașu – Ivanov (60. Florescu), Dican (cpt), Zabou (60. Pinson) – Mailat (76. Golofca), M. Roman I, Dragu (76. Cioiu). Rezerve: Ducan – Sadiku, David, Camara. Antrenor: Flavius Stoican
- Arbitri: Central: Bogdan Dumitrache (București) / Asistenți: Tunyogi Ferencz (Zalău) / Mircea Orbuleț (București / Oficial 4: Viorel Flueran (Craiova) / VAR: Rareș Vidican (Satu Mare), Ciprian Danșa (Satu Mare)
- Observatori: Arbitraj (FRF): Nicolae Grigorescu (Timișoara) / Joc (LPF): Ioan Bogdan (Arad)
Ati vazut, domnule, ce face un arbitraj corect! Mai ales VAR-ul a functionat foarte bine azi.