Singure printre străini: multe arădence se epuizează muncind în Occident pentru o bătrânețe liniștită în propria lor țară

0
989
  • Cele mai multe femei pleacă la lucru din nevoie.
  • Programul este istovitor.
  • Îngrijitorii trebuie să-și negocieze cu grijă condițiile.

Acum este ora 9 dimineața. M-am spălat a treia oară. Am terminat tot ce trebuia făcut de dimineață și vin din stradă, unde am măturat frunzele căzute. L-am tratat de ciupercă la degetele de la picioare și i-am luat tensiunea. Îl aștept pe reprezentantul firmei, să-i dau hârtiile, pe care a trebuit să notez totul: ora la care se școală, cea la care se culcă, ora la care își ia medicamentele, cât lichid bea într-o zi, dacă are scaun, temperatura, tensiunea ș.a.m.d. La amiază vine o prietenă de-ale lui la masă, așa că trebuie să fiu la înălțime! După-masă vine familia. Trebuie să le ofer o prăjitură, să conversez cu ei etc. Bineînțeles, în limba germană!”.

Cam astfel ar putea suna o filă din carnețelul de jurnal al unei îngrijitoare în Germania. În realitate, acestea au fost cuvintele pe care mi le-a înșiruit ieri dimineață, în timp ce căutam un subiect pentru articol.

Toate pleacă din lipsa banilor

Ecaterina, arădeanca despre care vorbim, are 65 de ani și lucrează de ani buni în străinătate. Acum este în Germania, o țară pe care o descrie ca fiind mult mai civilizată decât Italia, de exemplu, unde remunerația este mult mai mică și oamenii mai dificili. Totuși, și în Germania lucrează de dimineața până seara, asta deși se plânge de dureri de șale și de faptul că nu se poate vreodată odihni cum trebuie. În fapt, treaba nefiind prea legală, multe îngrijitoare care locuiesc cu bătrâni sau tineri cu probleme grave de sănătate trebuie să fie disponibile 24/24, adică gata de acțiune cam pe la orice oră din noapte, ceea ce, spune și ea, e aproape nemaiîntâlnit.

În alte țari, îngrijitorii sunt deseori bărbați, însă din România pleacă la muncă de acest fel cu prioritate femei, bărbații alegând alte meserii. Răbdătoare, modestă, grijulie, descurcăreață și puternică, sănătoasă fizic și psihic – acestea sunt doar câteva dintre însușirile de care trebuie să dea dovadă, zi de zi, cele care își susțin financiar familiile, își țin copiii la școală și, chiar și așa, pot ajunge să plătească pentru absența lor îndelungată.  Toate merg din cauza lipsei banilor, nici măcar una nu merge din plăcere. La început spui că stai numai o lună, două, trei. Apoi realizezi că fără acei bani nu te-ai putea descurca și nu ai putea plăti cheltuielile zilnice. Pentru multe femei este o oportunitate: datorită acestei munci, pot să trăiască omenește, pot să-și țină copiii la școală, să-și renoveze casa etc. De multe ori ai nevoie de bani pentru urgențe, pentru probleme de sănătate. Și așa te înrolezi într-o muncă pe care cu greu o accepți; în adâncul sufletului, niciodată. O muncă între străini, într-o țară străină, fără familie și fără să știi când poți să te oprești. Nevoia de bani nu te lasă să te oprești. Cine este de vină? Tu, că ai ajuns în această situație? Familia, că nu se descurcă fără tine? Vremurile? Îți pui o sută și una de întrebări, zi de zi și clipă de clipă. Mai întrebi la telefon ce se întâmplă în țară, dacă s-a schimbat ceva, dacă s-a ridicat salariul sau s-a mărit pensia. Fiecare zi ți se pare o veșnicie și numeri zilele, orele. Te rogi la bunul Dumnezeu să nu te îmbolnăvești, să nu clachezi cumva”, spune Ecaterina.

Să nu uiți să fii surâzătoare!”

În loc să își vadă liniștită de o existență normală, Maria muncește într-un orășel din Austria, aproape fără oprire. O zi din viața ei este practic o înșiruire interminabilă de sarcini, pe care trebuie să le bifeze – mascând oboseala și însingurarea, precum și grijile de acasă – cu zâmbetul pe buze. „Ziua ți se pare egală cu noaptea pentru că, de cele mai multe ori, nu poți să te odihnești. Trebuie să faci de toate într-o zi: să faci micul dejun, mâncarea de amiază, cea de seară; să păstrezi orele fixe de servit masa; să faci curat, în toate încăperile și în curte; să ai grijă, în orice moment, să fie persoana îngrijită bine, să nu cadă, să nu se lovească sau, Doamne ferește, să pățească ceva mai rău; să speli rufele, tot ce este murdar; să calci; să speli geamuri; să mergi după cumpărături și la plimbare cu persoana pe care o ai în grijă; să participi la jocuri; să conversezi cu familia, cu neamurile;… să nu uiți să fii surâzătoare tot timpul!”. Maria spune și că „pe om mai trebuie să-l speli, să-l piepteni, să-l bărbierești (dacă este bărbat), să-i faci manichiura, pedichiura; să-i dai medicamentele, să-i cumperi medicamentele, să-i iei tensiunea, să-l duci la medic, să primești medicul, să discuți cu medicul despre starea de sănătate a pacientului, despre noutățile care au intervenit în această stare; să-l duci pe cel pe care îl ai în grijă la tratament, la înot, la spital..”. Practic, o corvoadă fără capăt.„Măcar un cuvânt bun la întoarcerea acasă să ai, ar face diferența!”, conchide ea, cu tristețe.  

Între două familii

Multe dintre femei nimeresc persoane cu o familie destul de decentă, însă nu toate. Pe lângă faptul că cei care suferă de anumite boli psihice sau de altă natură pot deveni violenți, femeile au deseori probleme și cu apropiații lor, în timpul în care muncesc sau atunci când se hotărăsc să renunțe.  Lidia, care a lucrat șapte ani în Italia, îmi povestește:„În ultimul timp mi-a fost foarte greu, dar am fost și norocoasă dintr-un punct de vedere: persoana pe care am îngrijit-o avea 92 de ani și era aproape independentă. Totuși, în momentul în care le-am spus fiilor acestei persoane că nu mai rezist, că nu mă pot odihni nici noaptea, nici ziua, s-au supărat. Pentru ei, atât timp cât le ești de folos, ești cea mai bună persoană, dar după ce ai plecat nici nu te mai cunosc! Nici acum nu mi-am revenit din oboseala acumulată de-a lungul anilor. Nu este o regulă; există și familii recunoscătoare, dar sunt rare”.

Au, așadar, probleme acolo unde muncesc și, în special atunci când este vorba de tinere, probleme cu propriile familii, rămase acasă. Aduc regulat bani, însă soții lor caută ceartă sau vor să divorțeze, iar copiii, rămași în grija celuilalt părinte ori a bunicilor, se îndepărtează afectiv de ele.

Cu ochii-n patru

Cu toate că li se pretinde să facă totul aproape fără greș, femeile lucrează ani de zile pe salarii minime, de 600 până la 800 de euro. În Germania și Austria salariile pot ajunge apoi până la 1400-1600 de euro, iar în Italia până la 1200-1300 de euro, însă fără o negociere atentă nu se rezolvă nimic. „În Italia, femeile sunt plătite mai prost decât în Anglia sau Germania, dar tot e mai bine decât să faci același lucru în țară! Avem și noi bătrânii noștri, săracii, și de ei nu apucă nimeni să aibă grijă ca de străini. Ce să facem, un bătrân în România e egal cu zero!”, spune Cătălina, care are doar 35 de ani, dar s-a deprins cu starea de fapt de la colegele ei mai în vârstă.

Există mai multe tipuri de contracte, de la cele de îngrijitori conviețuitori la cele de asistență și îngrijire a unor persoane dependente, dar, de multe ori, nici nu se face diferența între tipurile de muncă și nu se ține cont de faptul că femeile lucrează noaptea sau suplinesc îndatoririle unor firme specializate în asistența la domiciliu. În funcție de contract, îngrijitoarele la domiciliu sunt plătite pe zi sau pe lună, de cele mai multe ori având libertatea de a alterna: muncesc o lună sau două și stau una sau două acasă.

În ciuda precauției cu care le selectează, nu toate firmele alese sunt serioase. Ceea ce le comunică îngrijitorilor la început nu se dovedește mereu a fi tocmai exact. De exemplu, uneori contractul vizează altă sumă decât cea negociată, ba chiar sunt luați bani pentru drum din buzunarul celor care pleacă la muncă. Cât despre pensie, unele femei subliniază că se trag sume mici și îngrijitorii trebuie să își rezolve totul singuri; rare sunt firmele care fac totul ca la carte.

În alte cuvinte, cei sau cele care pleacă în străinătate trebuie să se asigure mereu că au minime condiții, programul și drumurile repetate fiind, oricum, crunte. Nu de puține ori, femeile (sau, mai rar, bărbații) care îngrijesc bătrâni, debili sau persoane afectate de alte boli grave se lovesc de depresii sau probleme de sănătate, ajungând să aibă ele însele (sau ei înșiși) nevoie de îngrijiri medicale. Au slabe speranțe că în țară ar putea avea parte de același tratament pe care îl primesc cetățenii țărilor occidentale. An după an, poartă discuții cu străini, într-o limbă străină, într-un imobil străin și an după an, după o moarte de om, o criză sau un alt eveniment intens, își zic că acela va fi ultimul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.