Un bărbat din Arad a fost găsit decedat în cimitirul din Grădiște, după ce și-a pus capăt vieții într-un mod violent. El și-ar fi provocat mai multe leziuni produse prin înjunghiere în zona toracelui și în gât. În urma unei altercații cu soția, bărbatul a luat un cuțit de bucătărie și a plecat spre cimitirul din Grădiște, după ce i-ar fi comunicat acesteia că urmează să-și ia viața. Ajuns la locul faptei, s-a înjunghiat de patru ori în zona toracelui și o dată în gât. În apropierea cimitirului, a fost găsit și autoturismul cu care s-a deplasat până la locul unde s-a sinucis. „În data de 11 actombrie a.c., polițiștii au fost sesizați despre faptul că, într-un cimitir de pe strada Petru Rareș, a fost depistat cadavrul unui bărbat de 60 de ani care prezenta leziuni la nivelul toracelui, care ar fi fost provocate de un obiect ascuțit înțepător. Cadavrul bărbatului a fost transportat la SJML, în vederea efectuării necropsiei, iar în urma efectuării acesteia, s-a constatat că nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale”, a declarat inspector principal Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Recomandările redacției