Sistem antisistem

0
203

O veche lozincă folosită la protestele din România era scrisă pe pancarte cam așa: „Ne(-)am săturat”. Adică se putea citi fie „ne-am săturat”, fie „neam săturat”. Și nu pot spune că românii nu au avut, în cei 29 de ani de la Revoluție, motive să se sature. De toți. De președinte, prim-ministru, miniștri, parlamentari, justiție, primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni, oricum s-ar fi numit aceștia și oricare ar fi fost partidul de proveniență. Este pe undeva de înțeles, având în vedere modul în care a fost condusă țara. În aceste condiții, au fost organizate proteste. Multe. Pe unele le-am susținut, pe altele nu, dar nu le-am privit neapărat într-un context mai larg, european sau global, unde am avut ocazia să observ că, pe lângă protestele clasice, există două tipuri de mișcări de stradă mai aparte. Primul tip ar fi cel de sprijinire a unui sistem corect politic care se consideră atacat. Aici s-ar încadra, din punctul meu de vedere și Mișcarea Haștag, care a reacționat, uneori disproporționat, împotriva unor inițiative ale partidului de guvernământ. Tot proteste de sprijinire a sistemului clasic pentru care corectitudinea politică este literă de lege au avut loc și în Ungaria iliberalului Viktor Orban, un lider politic apreciat și detestat în egală măsură, atât în țară, cât și în străinătate.

În Franța însă, protestul „vestelor galbene” pare un protest împotriva sistemului care l-a trimis pe tânărul Emmanuel Macron la Palatul Palatul Élysée. Pare un protest al oamenilor simpli, care s-au săturat ca alții să gândească pentru ei și să le decidă soarta și, mai mult decât atât, este un protest care ar trebui să dea serios de gândit elitelor din Uniunea Europeană, având în vedere faptul că actualul președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a venit la putere folosindu-se de un curent de opinie similar, iar Brexitul s-a produs tot ca o reacție de protest la adresa unor concepte care nu prea prind la omul de rând. Departe de mine gândul de a compara situația de acum cu ceea ce s-a întâmplat în Europa prin anii ’20-’30, când anumite idei care s-au dovedit a fi extrem de periculoase au reușit să cucerească atâtea și atâtea minți și suflete încât au făcut posibilă venirea la putere pe cale democratică a unor personaje de genul lui Mussolini sau a lui Hitler, însă trebuie să fim atenți. Adică, mai pe românește spus, deși nu am prea multă simpatie pentru sistemul actual, care a permis și permite săvârșirea unor abuzuri sub masca democrației, nici acest sistem antisistem la a cărei naștere am asistat după alegerea lui Trump, nu trebuie idealizat prea mult. Personal nu îmi place să trăiesc nici într-o țară în care tot ceea ce este minoritar este zeificat, indiferent de consecințe, dar nici într-o țară în care, de exemplu există riscul ca homosexualii să fie trimiși la pușcărie sau să fie sterilizați doar pentru că așa a decis un lider populist. „Est modus în rebus”, scria Horațiu. Adică „este o măsură în toate”. Iar dacă măsura este depășită, fie de către cei care sprijină acest sistem corect politic, fie de către cei care i se opun, e bai, cum ar spune ardeleanul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.