Sistemul de pensii private din România continuă să crească, depășind în februarie 2025 pragul de 160 de miliarde de lei în active totale, echivalentul a peste 9% din PIB. Această evoluție confirmă rolul strategic al fondurilor de pensii private în stabilitatea financiară a țării și în dezvoltarea piețelor financiare.

„Performanța consemnată de fondurile de pensii private confirmă soliditatea și importanța acestui sistem pentru piața financiară și pentru economia românească în ansamblu. Creșterea constantă înregistrată demonstrează încrederea participanților și eficiența unui sistem bine reglementat și atent supravegheat”, a declarat Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Creștere susținută și randamente solide

Anul 2024 a fost cel mai performant din istoria de 16 ani a sistemului de pensii private, cu o creștere de 19% a activelor față de 2023 și de peste 56% comparativ cu 2022. Față de 2020, activele fondurilor de pensii s-au dublat.

Daniel Armeanu, vicepreședintele ASF, a subliniat că „ritmul de creștere a activelor fondurilor de pensii private indică un ciclu de dublare la fiecare cinci ani, reflectând o evoluție solidă și sustenabilă. Chiar și în contextul crizei sanitare COVID-19, sectorul a demonstrat o reziliență semnificativă, înregistrând un termen rapid de recuperare”.

În 2024, rata medie de rentabilitate a fondurilor de pensii private a fost de:
• 6,19% pentru Pilonul II (pensii administrate privat);
• 5,78% pentru Pilonul III (pensii facultative cu grad de risc ridicat);
• 4,65% pentru Pilonul III (fonduri cu grad de risc mediu).

Peste 9 milioane de participanți și perspective de creștere

Numărul total de participanți la sistemul de pensii private a ajuns la 9,12 milioane de persoane la finalul anului 2024. Proiecțiile arată că sistemul va continua pe un trend ascendent și va depăși 10% din PIB în viitorul apropiat.

Sistemul de pensii private din România beneficiază de un cadru de reglementare riguros, aliniat la standardele internaționale ale OCDE. În cea mai recentă evaluare a Grupului de lucru al OCDE pentru pensiile private (WPPP), România a fost apreciată pentru progresele înregistrate în acest domeniu.

Autoritatea de Supraveghere Financiară își reafirmă angajamentul de a monitoriza și moderniza continuu acest sistem, asigurând transparență, siguranță și stabilitate pentru participanți.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției