Avionul prezidențial al dictatorului Vladimir Putin a decolat sâmbătă de la Moscova cu destinația Sankt Petersburg, informează Anton Gherașcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne.

Pe de altă parte, trupele de mercenari Wagner au preluat controlul asupra unor „facilități militare” din orașul Voronej, au declarat surse militare rusești pentru Reuters.

De asemenea, cel puțin 10 generali ruși s-au alăturat mercenarilor Wagner conduși de Prigojin, scrie digi24.ro.

Forțele miliției Wagner se îndreaptă sâmbătă către Moscova, după ce șeful lor, Evgheni Prigojin, a inițiat o lovitură militară împotriva lui Putin și a regimului său, care vede îngrozit cu mercenarii au cucerit orașe cheie rusești, batjocorindu-l pe președintele, care i-a numit „trădători”.

UPDATE, ORA 13.24

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia, el fiind informat în permanenţă despre ce se întâmplă. ”Suntem în contact constant cu Aliaţii”, arată Iohannis.

Autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia. Sunt permanent informat despre dezvoltări. Suntem în contact constant cu Aliaţii”, a transmis, sâmbătă, Klaus Iohannis, într-o postare pe pagina de Facebook a Administraţiei Prezidenţiale.

UPDATE, ORA 12.31

Trupe Wagner se îndreaptă către nord, în regiunea Voronej, probabil către Moscova, potrivit serviciilor militare britanice de informaţii, relatează AFP şi BBC News.

O sursă din cadrul serviciiloor ruse de securitate (FSB) declara anterior Reuters că gruparea paramilitară rusă Wagner a preluat controlul unor instalaţii militare din Voronej – care se află la jumătatea drumului dintre Rosto-pe-Don şi Moscova.

Evgheni Prigojin, șeful companiei militare private (PMC) Wagner, a refuzat să se predea în urma discursului președintelui rus Vladimir Putin.

„Pypa (porecla lui Putin) a făcut o alegere greșită. În curând vom avea un nou președinte”, a transmis grupul Wagner.

Prigojin a spus pe Telegram că președintele „se înșeală profund”, scrie CNN.

„În ceea ce privește „trădarea patriei”, președintele se înșeală profund. Suntem patrioți ai Patriei noastre, am luptat și luptăm, toți luptătorii PMC Wagner”, a spus Prigojin într-o serie de mesaje audio. „Și nimeni nu se va preda la cererea președintelui, a FSB sau a oricui altcineva”, a adăugat el.

 

Prigojin: „În curând Rusia va avea un nou președinte“

 

Limbajul lui Prigojin în mesaj este de clară sfidare atât a Kremlinului, cât și a serviciilor de securitate. Anterior, el a avut grijă să nu-l critice direct pe Putin și să nu-i conteste autoritatea.

Prigojin a revenit și la o temă familiară, spunând că oamenii săi sunt patrioți și refuză să perpetueze „corupția, înșelăciunea și birocrația” în care susține că trăiește Rusia.

„Când ni s-a spus că suntem în război cu Ucraina, ne-am dus și am luptat. Dar s-a dovedit că se fură și muniția, armele, toți banii alocați, iar birocrații stau leneși, păstrând bogățiile pentru ei, doar pentru ocazia care s-a întâmplat astăzi, când cineva [marșează] la Moscova”, a continuat acesta.

ȘipPreşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat, afirmândă că „slăbiciunea Rusiei este evidentă”, apreciind că Ucraina protejează restul Europei, relatează AFP şi Reuters.

 

‘Slăbiciunea Rusiei este evidentă’, susţine Volodimir Zelenski

În prima sa reacţie la evenimentele din Rusia, Zelenski a spus că acela care „alege drumul răului se autodistruge”, făcând referire la Vladimir Putin care, potrivit lui „trimite sute de mii de persoane la război pentru a sfârşi prin a se baricada în regiunea Moscova pentru a se proteja de cei pe care el însuşi i-a înarmat”.

„Slăbiciunea Rusiei este evidentă. O slăbiciune totală”, a postat el pe reţeaua Telegram. De asemenea, a mai afirmat liderul ucrainean, „este de asemenea evident că Ucraina este capabilă să protejeze Europa împotriva unei contaminări de către răul şi haosul rus”.

„Cu cât mai mult îşi ţine Rusia trupele şi mercenarii pe teritoriul nostru, cu atât mai mult haos, suferinţă şi probleme va avea ea însăşi mai târziu”, a mai spus Zelenski.

„Rusia a folosit propaganda pentru a-şi masca slăbiciunea şi prostia guvernului. Şi acum haosul este atât de mare că nimeni nu poate minţi asupra acestui subiect”, a conchis Zelenski, potrivit Agerpres.

Putin: „O trădare. Toţi vor suferi o pedeapsă inevitabilă”

 

Vladimir Putin a luat poziţie sâmbătă împotriva „ameninţării mortale” şi a riscului de „război civil” reprezentate de şeful grupului paramilitar Wagner Evgheni Prigojin care a declanşat o revoltă împotriva comandamentului rus, relatează AFP.

Îmbrăcat complet în negru, cu un aer grav şi pe un ton marţial, şeful de la Kremlin a susţinut un discurs la ora 07.00 GMT, fără a-l numi pe omul care-l sfidează, acuzând „trădătorii” naţiunii ruse şi promiţând să-i pedepsească.

„Este o lovitură de pumnal în spatele ţării noastre şi a poporului nostru”, a spus Putin în discursul către naţiune. „Cu asta ne confruntăm, nu este nimic altceva decât o trădare. O trădare provocată de ambiţiile nemăsurate şi interesele personale”, a afirmat el.

„Este o lovitură pentru Rusia, pentru poporul nostru. Şi acţiunile noastre pentru a apăra patria de o asemenea ameninţare vor fi dure”, a adăugat el, citat de Reuters.

„Toţi cei care au păşit deliberat pe calea trădării, care au pregătit o insurecţie armată, care au luat-o pe calea şantajului şi a metodelor teroriste, vor suferi o pedeapsă inevitabilă, vor răspunde şi în faţa legii şi a poporului nostru”, a dat asigurări Putin.

Vladimir Putin a fost nevoit să recunoască că situaţia de la Rostov-pe-Don este „dificilă”. El a spus însă că „forţele armate şi alte agenţii guvernamentale au primit ordinele necesare”.

Preşedintele rus le-a cerut combatanţilor Wagner să pună capăt imediat participării lor la acte criminale. De asemenea, el a confirmat că Prigojin a ocupat instalaţiilor militare din oraşul rus Rostov-pe-Don.

Nu în ultimul rând, liderul de la Kremlin a făcut un apel la unitate.

„Soarta Rusiei este decisă acum şi toate forţele ar trebui să se unească. Această bătălie, în care soarta poporului nostru este decisă, cere unificarea tuturor forţelor, unificare, consolidare şi responsabilitate”, a subliniat Putin.

„Tot ce ne slăbeşte, orice dispute pe care inamicii noştri externi le pot folosi pentru a ne submina din interior, ar trebui eliminate”, a mai spus el.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției