Situaţia gunoaielor, departe de a fi rezolvată, însă plătim mai mult cu 11 procente

0
691

Cu peste 11 procente vor plăti arădenii mai mult pentru colectarea gunoaielor începând chiar cu prima zi a noului an. Asta nu presupune condiţii mai bune sau o colectare mai avantajoasă. Arădenii nu vor scăpa de gunoaiele de pe stradă şi nici nu vor avea parte de selectare a deşeurilor. Vom plăti doar mai mult, în aceleaşi condiţii mizerabile.

ADISIGD Arad și RETIM anunță modificarea tarifelor de colectare a deșeurilor în Zona 1 Arad, care este alcătuită din Arad, Pâncota, Sântana, Curtici, Nădlac, Pecica şi alte 19 localităţi din judeţ. „ADISIGD Arad împreună cu RETIM Ecologic Service SA doresc să informeze că începând cu luna ianuarie 2019 se vor modifica tarifele de colectare a deșeurilor în zona 1 a județului Arad. Aceasta modificare se datorează introducerii contribuției pentru economia circulară, creșterii salariului minim pe economie și creșterilor repetate ale prețului combustibilului din ultimul an. Conform ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018, de la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare costul de mediu denumit «contribuția pentru economia circulară». Valoarea acestei taxe a fost stabilită la 30 lei per tonă de deșeuri depozitată, iar acest cost, în conformitate cu legislația aplicabilă, se va reflecta în tariful de colectare al deșeurilor“, declară reprezentanţii celor două companii.

Operatorul de colectare RETIM va încasa această taxă de la utilizatorii serviciului printr-o suplimentare de tarif și îi va plăti mai departe către operatorul instalațiilor de tratare și depozitare a deșeurilor din județul Arad, respectiv către FCC Environment Romania SRL.

De asemenea, o suplimentare minimă se va aplica tarifului existent și pentru a acoperi creșterea de costuri generată de mărirea prețului combustibilului și mărirea salariului minim pe economie în perioada august 2017 – noiembrie 2018, de când a fost depusă oferta RETIM și pănă când RETIM a cerut recalcularea acestuia.

Tarifele aplicabile începând cu luna ianuarie 2019 vor fi: Gospodării zona urbană: 7,83 lei/persoană/lună (față de 7,02 tarif actual) plus TVA; Gospodării zona rurală: 2,94 lei/persoană/lună (față de 2,62 tarif actual) plus TVA.

În cazul agenților economici: 13,34% (aplicabil celor patru tarife utilizate pentru deșeuri reziduale, deșeuri reciclabile din plastic-metal, deșeuri reciclabile din hârtie-carton, deșeuri reciclabile din sticlă)

Astfel, pentru tariful aplicabil persoanelor din mediul urban, creșterea este de aproximativ 11,5% față de tariful actual. 8,4 puncte procentuale din creștere sunt reprezentate de costul cu contribuția pentru economia circulară iar 3,1 puncte procentuale sunt reprezentate de costul cu creșterea salariului minim pe economie și a prețului combustibilului.

Cea mai mare parte a localităților componente ale Zonei 1 Arad au adoptat deja Hotărârile de Consilii Locale necesare în vederea implementării noilor tarife începând cu luna ianuarie 2019.

Adrian Cotuna

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.