Pe adresa ziarului nostru primim aproape zilnic reclamaţii cu privire la ceea ce se întâmplă în pădurile administrate de Direcţia Silvică Arad, astfel încât ziarul nostru a făcut nenumărate investigaţii de presă pe această temă. Am scris zeci de articole despre neregulile petrecute la Ocolul Silvic Valea Mare, în pădurea de la Somoş, precum şi în alte păduri ale judeţului, însă reprezentanţii Direcţiei Silvice, cei ai Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva şi ai actualei Gărzi Forestiere Oradea nu au luat măsurile necesare. În aceste condiţii, ne-am adresat parlamentarilor în încercarea de a stopa neregulile care se petrec în judeţ.

Fostul ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a depus, la începutul săptămânii, o interpelare pentru actualul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, astfel încât situaţia pădurilor din Arad a ajuns în cele din urmă în Parlament. În răspunsul dvs. nr.66/9/GLG/05.10.2015 formulat la interpelarea privind Inventarul Forestier Naţional, precizaţi că «între raportările Institutului Naţional de Statistică şi Inventarul Forestier Naţional se constată o diferenţă medie de cca 8,8 mil. m.c. anual», existând «suspiciunea că acest volum de masă lemnoasă a fost recoltat ilegal.» Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să răspundeţi la următoarele întrebări: Care este situaţia tăierilor ilegale de păduri în judeţele în care au existat sesizări şi în presă (Arad, Argeş, Bacău, Mureş)? Aţi efectuat controale în acest sens la direcţiile silvice respective, şi dacă da, care sunt rezultatele acestor controale şi dacă au fost făcute publice? Menţionez că solicit răspunsul dumneavoastră în scris şi oral”, se arată în interpelarea depusă de Lucia Varga.

În condiţiile în care premierul Victor Ponta şi-a anunţat demisia, ceea ce a antrenat demisia întregului Guvern, răspunsul la interpelare va trebui să vină de la ministrul interimar. Interimatul acestui Guvern este de 45 de zile. Conform legii, ministrul interimar trebuie să răspundă la interpelare în 30 de zile, ne-a declarat Lucia Varga.

SRI şi Armata ar putea supraveghea pădurile

Fostul ministru al Mediului se află printre iniţiatorii unui proiect de lege, avizat favorabil de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor care dacă ar fi aprobat de Parlament ar face ca defrişările ilegale care sunt făcute pe suprafeţe de peste un hectar să fie considerate ameninţare la siguranţa naţională, iar Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Apărării Naţionale vor avea atribuţii în ceea ce priveşte combaterea acestui fenomen. „Armata are anumite reguli de intervenţie, iar după modificarea legii va putea interveni conform procedurilor pe care le are atunci când este pusă în pericol siguranţa naţională. Tăierile ilegale aduc mult rău societăţii, prin consecinţele lor. Prin actualul Cod Silvic se permite 3 mc/an/ha din proprietăţile mici, iar prin adop­tarea propunerilor făcute de noi se interzice tăierile făcute în pădurile de protecţie”, ne declara după ce proiectul a trecut de Camera Deputaţilor, Lucia Varga. Cu aceeaşi ocazie, fostul ministru promitea că va face o interpelare cu privire la situaţia pădurilor din judeţul Arad.

Recomandările redacției