Situație disperată pentru familiile care locuiesc în zona Bocsigului și în comunele învecinate. În plin cod roșu de caniculă, emis pentru mai multe zile la rând, cu temperaturi ucigătoare, autoritățile responsabile au fost luate prin surprindere, iar robinetele sunt uscate. Fără pic de apă! Gestionarea cantității de apă, care ar fi trebuit făcută din timp, calculată, a fost făcută prost, iar acum localnicii, cei care până la urmă plătesc rețeaua de apă, au rămas cu gurile… uscate. La propriu. „Tot Bocsigul, la +40 de grade de căldură e fără apă. Seara când să te speli nu ai apă. Să te răcorești nu ai apă și deja e de peste o săptămână. Sunt bătrâni ce stau poate mobilizați la pat pe așa vreme și noi nu avem apă“, ne-a transmis un localnic din Bocsig.
O astfel de problemă a fost și în trecut, în urmă cu doi ani, când iarăși, în urma secetei și a căldurii, oamenii din întreaga zonă au fost lăsați săptămâni întregi fără pic de apă la rețea. Atunci s-au făcut promisiuni din partea autorităților locale că situația se va rezolva, iar astfel de probleme nu vor mai exista la Bocsig. Iată însă că nu s-a schimbat nimic. „În urma deplasării la Uzina de apă Bocsig, mi s-au comunicat următoarele:
problema lipsei de apă NU se datorează secetei sau caniculei, ci din cauza rețelei care este mult prea extinsă și în satele din zonă. Peste 60 kilometri de rețea de apă si peste 5.000 de abonați care utilizează în momentul de față rețeaua fiind foarte solicitată.
Inițial la construirea uzinei erau 400 de abonați și capacitatea Uzinei era gândită la 1.000 de abonați.
În urma celor discutate, soluția pentru a nu mai avea probleme pe timp de vară cu apa, ar fi formarea a încă două puțuri, dar paralele cu Crișul Alb. Ar mai fi necesare încă două pompe de filtrare, pentru care ar fi loc.
Compania de Apă este firma de casă a Consiliului Județean Arad. Comunele care utilizează apă din Uzina Bocsig trebuie să găsească o soluție URGENTĂ. Primăriile și primarii sunt obligați să vină în ajutorul cetățeanului. Ceea ce înseamnă să participe împreună cu comuna Bocsig la dezvoltarea și forarea a câtorva puțuri noi.
CJ și primăriile, trebuie de urgență să găsească banii pentru finanțarea acestui proiect“, ne-a declarat un localnic din Bocsig.
Oamenii sunt disperați și încep să arunce vina pe unii și pe alții. „Din moment ce am avut probleme și în trecut, trebuiau luate măsuri din timp cu raționalizarea apei. Mai ales că se știa că vine cod roșu, iar precipitațiile vor lipsi. Ne-am trezit peste noapte, fără să fie NIMENI anunțat, că nu mai avem apă. Dimineața, de la prima oră, niciun picur de apă. Iar asta durează zile în șir, atât ziua cât și noaptea. În ciuda faptului că ei ne mint, și ne spun că avem apă dimineața și seara. Nu este adevărat! Nu este apă DELOC!“, spune un localnic din Craiva, comună de asemenea afectată de lipsa de apă care ar trebui să curgă de la Bocsig.
Un alt localnic ne spune: „Puteau să găsească o soluție să raționalizeze apa. Sunt agricultori, chiar în Craiva cu hectare întregi de lubeniță, care consumă apa pentru a-și uda recolta. Consumă apa de la rețea, cât toată comuna la un loc. Nu e normal! Dar în același timp, nimeni nu ia nicio măsură“.
Iustin Cionca: „Rezolvăm criza apei de la Bocsig!”
La Consiliul Județean s-a convenit, astăzi, soluția la criza apei, de la Bocsig.
Discuțiile au fost determinate de nevoia creșterii presiunii apei de la rețea, pentru care este necesară forarea unor puțuri noi și realizarea unui rezervor. În modernizarea rețelei se implică și Consiliul Județean, a declarat președintele Iustin Cionca, cel care a pus astăzi la aceeași masă toate părțile implicate în această problemă delicată. „Îi înțeleg pe oameni și le dau dreptate, este nevoie de o soluție pe termen lung, care rezolvă definitiv problema. Am cerut Companiei de Apă să analizeze urgent realizarea unei investiții la Bocsig, care să pună punct crizei apei”, a spus Iustin Cionca.
Președintele Consiliului Județean Arad a declarat că în vederea realizării noilor foraje necesare la Bocsig se vor realiza exproprieri pe terenurile vizate sau, după caz, terenurile vor fi cumpărate pe amplasamentele identificate de Compania de Apă.
„Căutăm soluții pentru achiziționarea a trei terenuri pe care se vor fora două noi puțuri și un rezervor. Pe bună dreptate oamenii sunt supărați și au nevoie de o soluție urgentă și concretă. Am identificat terenurile necesare, zilele acestea contactăm proprietarii”, a declarat primarul Teodora Abrudean. Cam același lucru pe care îl declara și acum doi ani!
„De la Bocsig se alimentează acum și comunele Beliu, Bocsig, Hășmaș, Craiva și Archiș, dintr-un singur rezervor, de 500 metri cub, insuficient. De aceea, am restricționat furnizarea apei, pentru că este nevoie de câteva ore pe zi, pe perioada secetei, pentru refacerea rezervei de apă. La Bocsig avem patru foraje de medie adâncime, 60 de metri fiecare, dintre care unul are probleme și funcționează cu intermitențe. Nu este suficient! Până la sfârșitul anului vom finaliza primul foraj nou”, a declarat directorul Companiei de Apă, Vasile Borha.
La Consiliul Județean s-a discutat și despre continuarea canalizării din Bocsig, zilele următoare o echipă a Companiei de Apă deplasându-se în acest sens în comună.
Depopularea zonei
Până vor mai trece… câțiva ani pentru rezolvarea problemei, lumea este supărată. Suntem în secolul XXI, iar apa este principalul motor al dezvoltării unei zone. „Încă din antichitate, dar ce vorbim, din epoca de piatră, oamenii își construiau așezările în preajma unei surse de apă. Noi am ajuns în Era internetului și nu avem apă! Am spus-o înainte de alegeri și o repet și acum: cel mai inspirat lucru în Bocsig este să îți vinzi cum poți și să te muți. Se pare că nu mai avem altă soluție“, ne-a declarat o localnică din comuna Bocsig.
Din păcate, părăsirea zonei reprezintă o alternativă tot mai de luat în calcul și pentru alții. „M-am mutat în comuna Craiva în urmă cu câțiva ani de zile. Am vrut să scap de betoanele și de stresul din municipiu și să savurez viața la țară. Nu am luat însă în calcul varianta că aici familia mea va fi lipsită de apă. Evident că înainte de a lua decizia de a veni încoace, existența rețelei de apă a fost prioritară. Altfel nici nu se punea problema. Vara de acum doi ani, când săptămâni întregi nu am avut apă la robinet, m-a speriat. M-am liniștit însă când am văzut declarațiile primăriței din Bocsig, care dădea asigurări că totul se va rezolva în acel an. Acum, la doi ani distanță, situația se repetă. Iar eu regret că m-am mutat, nu recomand nimănui să ia în calcul această zonă, și încep să mă gândesc tot mai mult să plec de aici“, ne-a declarat o persoană din Craiva.