Un român de 52 de ani, șofer de TIR, a scăpat în mod miraculos cu viață, după ce a fost atacat de un migrant care l-a înjunghiat în gât, aproape de artera carotidă, într-o parcare din Franța, de lângă orașul Saint-Omer.

Românul a fost atacat chiar în parcarea companiei pentru care lucra, de către un migrant care se furișase în remorca TIR-ului său.

Atacul a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 9:30, românul fiind descoperit de unul din colegii lui, acesta alertându-l pe managerul companiei. „Unul dintre șoferii mei m-a sunat în această dimineață, în jurul orei 9.30. Mi-a spus să anunț serviciile de urgență și poliția, pentru că un migrant tocmai atacase un șofer”, a declarat Florian Callens, managerul companiei, potrivit Nord Littoral.

Șoferul român a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind apoi transportat la spital. El a fost extrenat câteva ore mai târziu, medicii spunând că a avut noroc pentru că a fost tăiat la doar un centimetru de artera carotidă. Florian Callens a explicat pentru presa locală că șoferii companiei au aproape zilnic probleme cu migranții care încearcă să se strecoare în camioane pentru a putea ajunge în Marea Britanie.

Sâmbătă dimineața, șoferul român trebuia să plece în cursă și făcea ultimele verificări atunci când a fost atacat. Românul are nevoie de 10 zile de îngrijiri medicale.

Poliția îl caută pe migrant, acesta fugind după atac.

Sursa digi 24

Recomandările redacției