Magistrații Judecătoriei Ineu au dispus arestarea preventivă a bărbatului de 40 de ani, din Pâncota, pentru 30 de zile.
Aseară, Glasul Aradului scria despre un eveniment petrecut pe drumul dintre Pâncota și Seleuș. Deși s-a atras atenția de foarte multă vreme asupra modului extrem de permisiv în care sunt conduse trotinetele, iată că încep să apară și victimele. Și din păcate, este vorba despre un minor în vârstă de 15 ani. Acesta a fost acroșat de o mașină la ieșirea din Pâncota spre Seleuș.
Accidentul s-a petrecut la ora 23.43. Conform medicilor de pe ambulanță, copilul era inconștient încă de cum a fost consultat de către medici. Din păcate, copilul a murit ulterior.
S-au deplasat echipajul de ambulanță de la Șiria, Timișoara-Arad, iar la accident s-a oprit și ambulanța de la Sebiș, care se întorcea de la Arad.
UPDATE!
Din nefericire, victima accidentului a decedat.
Urmează a fi schimbată încadrarea juridică din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă.
În seara zilei de 8 septembrie a.c., în jurul orei 23:45, polițiștii orașului Pâncota au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din primele cercetări, s-a constatat că un minor de 15 ani, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică, pe contrasens, a fost accidentat de un autoturism, care ulterior a plecat de la fața locului.
Tânărul a fost transportat la spital pentru evaluarea stării și acordarea de îngrijiri medicale, fiind rănit grav.
La scurt timp după accident, la sediul poliției s-a prezentat un bărbat de 35 de ani, care a declarat că ar fi condus autoturismul, în care se mai afla un bărbat de 40 de ani, amândoi din Pâncota, existând suspiciuni cu privire la veridicitatea celor declarate. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că bărbatul de 40 de ani avea o îmbibație alcoolică de 1,02 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în, ambele cazuri.
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii din Pâncota, și polițiștii criminaliști, s-a stabilit că cel care a condus autoturismul este bărbatul de 40 de ani, iar la controlul autoturismului, în locuri ascunse, au fost găsite un amortizor pentru armă și un cartuș de armă de foc, nepercutat.
În baza probatoriului administrat, bărbatul de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, modificarea locului accidentului fără încuviințarea poliției și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Ineu, cu propunerea luării de măsuri preventive. Magistrații Judecătoriei Ineu au dispus arestarea preventivă a bărbatului de 40 de ani pentru 30 de zile.
FOTO: arhivă