De la președintele Klaus Iohannis Werner până la cel mai mărunt consilier local, toată lumea clamează nevoia imperioasă de solidaritate, toți spun că numai împreună vom reuși să câștigăm lupta cu pandemia. Există cu adevărat această solidaritate? Cel puțin aparent, da. Cei mai mulți dintre medici ar putea să dea bir cu fugiții, acumulările de până acum fiindu-le suficiente pentru a trăi fără griji o peroadă destul de mare, cel puțin până la sfârșitul crizei. Totuși, nu dezertează, ci fac un adevărat apostolat, punându-și zi de zi viața în pericol pentru a salva cât mai multe vieți. Este vorba doar despre vocație sau și de solidaritate? Și una și alta. Sunt oameni de afaceri care donează sume mai mari sau mici pentru achiziționarea de echipamente. Unii o fac pentru publicitate, fie ca
să-și crească afacerea, fie pentru că vor să se implice în politică, să candideze la următoarele alegeri, alții chiar din pură solidaritate, milă creștinească, cei mai mulți dintre ei preferând să rămână anonimi.
Absolut toți cei care continuă să mun­cească riscând să se îmbolnăvească, pot fi catalogați ca solidari cu semenii lor, dar, în realitate, o fac pentru că nu au încotro, pentru că dacă nu ar munci, cu orice risc, nu ar avea cu ce să-și întrețină familiile. Dacă ar fi trimiși în șomaj, cu 75% din salariu, pur și simplu nu ar mai putea să-și plătească întreținerea și toate celelalte cheltuieli. Chiar și așa, merită toate laudele.  Ce ne facem, însă, cu alte categorii care profită de situație pentru a ridica prețurile la un nivel aberant? Recunosc, sunt unul dintre cei care au revărsat un potop de blesteme asupra comercianților din piață, care au dublat sau triplat prețurile la legume și fructe de strictă necesitate. La o analiză mai atentă, însă, admiți că micii producători, care nu se îmbogățesc din comercializarea produselor, ci câștigă doar atât cât să poată supraviețui, ar putea să considere că, acum, când își riscă sănătatea și chiar viața, merită puțin mai mult. Forțând puțin lucrurile, nu este mare deosebire între ei, cei de acum și cei care merg în Afganistan sau alte teatre de operațiuni, nu din mare dragoste de țară, pentru că de cele mai multe ori aceste misiuni nu au nici în clin nici în mânecă cu țara, ci pentru a câștiga niște bani pe care altfel nu ar putea să-i câștige.
Cam așa stau lucrurile cu solidaritatea. Să vedem, însă, reversul medaliei. După ce se va termina criza, credeți că oamenii de rând îi vor iubi mai mult pe medici, că le vor fi recunoscători pentru sacrificiile făcute acum? Tare mă tem că va fi exact pe dos, că toată jalea, durerea și disperarea familiilor care au avut de suferit se va îndrepta împotriva lor. Vor fi răscolite toate neregulile și greșelile inevitabile, iar furia se va revărsa asupra întregii tagme. Mergând în jos pe scară, cum credeți că se vor comporta pensionarii și nu numai cu comercianții care le-au vândut kilogramul de cartofi cu șase lei, când cu cu câteva zile înainte fusese doi lei? Mai rău, cum credeți că vor fi tratați pensionarii care, pe timpul crizei, nu au stat în casă, ci au cutezat să iasă un pic la plimbare sau la cumpărături strict necesare?
Ar fi absurd să credem că administrațiile locale, politizate excesiv, nu ar vrea să ia toate măsurile posibile împotriva răspândirii virusului, dar nimeni nu se va întreba dacă și aveau cum și cu ce, toată lumea va contabiliza numărul îmbolnăvirilor și al morților. Deja curg gârlă acuzele referitoare la achizițiile care nu s-au făcut la timp sau deloc. Starea de urgență permite achizițiile directe, fără licitație. Oare, după, nu cumva celebra DNA se va dez­lănțui, deschizând dosare penale primarilor, președinților de consilii județene, oamenilor politici care trebuie scoși din joc la următoarele alegeri? Oamenii sunt pățiți și se tem ca de foc, manifestă o prudență excesivă, exact ca și în cazul proiectelor pe fonduri europene. Iată, doctorul Streinu Cercel avertizează asupra acestui pericol: „După ce se termină bolâșnița asta, pandemia, or sa vină alții să ne tragă de mânecă: dar cum ați rea­lizat voi achizițiile? Aici trebuie scos un cadru normativ cât se poate de clar care să stipuleze foarte clar că nimeni nu va avea voie să se atingă de noi, în viitor. Dacă nu se va întâmpla așa, următorul pas va fi ca acest corp medico-sanitar să facă un pas în spate. Gândiți-vă că presiunea pe care o duce acest corp medico-sanitar în România în acest moment este fantastic de mare”. Toate acestea, cumulate, ar putea duce, ulterior, la o și mai mare scindare a societății românești. Iar o societate scindată nu are cum să rezolve marile probleme, ci, dimpotrivă, le adâncește.

Recomandările redacției