Incertitudinea privind antrenorul pare să se încheie la Național Sebiș. După despărțirea de Cristian Todea, gruparea de pe Crișul Alb a studiat mai multe variante și, în cele din urmă, a ajuns la una destul de surprinzătoare. La su­gestia lui Claudiu Drăgan, directorul sportiv al UTA-ei, primarul Sebișului l-a contactat pe maramureșeanul Dănuţ Dragomir Şomche­rechi și, din câte se pare, „mariajul” va fi oficia­lizat la începutul acestei săptămâni.
Șomcherechi s-a născut pe 10 aprilie 1973, la Baia Sprie și a jucat ca fundaș central la FC Baia Mare, FC Argeș, U Cluj, Oțelul, Progresul, retrăgându-se din activitate tot la echipa fanion a județului natal, FC Baia Mare. Din acest an, este antrenor cu Licență A și de câteva sezoane bune activează la FC Kiss Baia Mare, un club maramureșean specializat în creșterea copiilor și juniorilor. „Am discutat telefonic cu domnul primar Demetrescu și luni voi fi la Sebiș pentru detalii. În principiu, pot confirma că ne-am pus de acord și că o voi antrena pe Național Sebiș. Pot duce și câțiva jucători care să ajute echipa la nivelul Ligii a III-a, juniori de 2000 și, în funcție de ce buget avem, pot să atrag la Sebiș și fotbaliști care sunt în circuitul echipelor de Liga a II-a sau chiar întâi. E adevărat, ei nu au jucat foarte mult în acele eșaloane, dar se pregătesc cu loturile lărgite ale cluburilor de care aparțin sau au aparținut. Am discutat și posibilitatea de a aduce jucători și de la UTA, știu că au juniori de calitate, sper să găsim înțelegere la conducerea clubului. Sunt prieten cu Claudiu Drăgan, după ce ani de zile am fost adversari în teren. În funcție de lotul pe care îl voi găsi acolo, vom vedea ce nevoi avem și cum putem completa echipa pentru a fi competitivi. Le mulțumesc celor de la Sebiș că s-au gândit la mine, sper să mă înțeleg și la detalii cu conducerea, iar de luni să pot să mă apuc de treabă. Este mult de lucru, iar timpul nu este aliatul nostru”, ne-a declarat Şomcherechi.
Mai mult, fostul fundaș susține că are planuri mari cu gruparea de pe malul Crișului Alb. „Nu vin la plimbare în județul Arad, vreau să facem performanță. Cunosc tradiția fotbalului de la Sebiș, știu de ambițiile clubului și ale suporterilor din ultimii ani și sper să putem avea toate condițiile pentru a ne lupta pentru podium. Cunosc în mare ce oferă baza sportivă de la Sebiș, dar luni voi vedea pe viu. Dacă e așa cum mi-au spus cei de acolo, nu cred că există club de Liga a III-a ce poate oferi asemenea condiții, sau cel puțin nu în seriile 4 și 5. În decizia mea a contat și ceea ce am aflat despre fotbalul arădean. Am văzut că se face treabă serioasă la ligile trei și patru, sunt echipe solide, antrenori și jucători foarte buni, conducători și comunități care asi­gură condiții de performanță. Prin urmare se nasc și derby-uri extrem de disputate între echipele arădene, în câteva cuvinte, în județul Arad se mănâncă fotbal pe pâine”, a adăugat fostul fundaș.
Chiar dacă nu a luat contact direct cu eșalonul terț, Dănuț Șomcherechi susține că e în temă. „Nu sunt străin de cele întâmplate în Liga 3-a, am urmărit în special evoluția echipelor din seriile de vest. Am văzut ce a făcut și prietenul meu Buia la Comuna Recea, în seria a cincea. Este o provocare pentru mine, am antrenat juniori până la nivelul U19, îmi place foarte mult să lucrez cu tinerii. Cred că îmi va fi de mare folos această experiență la o echipă de seniori. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar cred că mai greu antrenezi și formezi juniorii decât să antrenezi la ligile inferioare de seniori”, a încheiat cel care, probabil, va fi „uns” tehnician la Sebiș începând de luni.

Recomandările redacției