UTA se întoarce cu trei puncte mari de la Cluj, după ce s-a impus cu 3-1 pe terenul vicecampioanei CFR. Arădenii au făcut un meci excelent din punct de vedere defensiv și au fost foarte eficienți pe contraatac, iar succesul obținut îi scoate pentru moment din zona roșie și îi apropie de play-off.

Afectat de problemele la inimă, Mircea Rednic a făcut deplasarea cu echipa, dar nu a stat pe bancă, ci în tribună, iar jucătorii au fost conduși de pe margine de staff-ul său. La final, antrenorul secund Sorin Rădoi a tras concluziile: „Am știut de la bun început cum am pregătit meciul, am pregătit ca echipa să stea foarte bine defensiv, ceea ce s-a și întâmplat, și am jucat foarte mult pe contraatac. Știm că echipa CFR-ului este una foarte bună individual, foarte puternică, sunt foarte puternici din toate punctele de vedere. Dar noi așa am pregătit meciul și domnul Mircea Rednic a fost foarte inspirat în alcătuirea echipei. Dânsul are un merit foarte mare pentru acest rezultat, dar suntem foarte mândri de jucători, pentru că au dat dovadă de foarte mare caracter, au luptat din primul până în ultimul minut contra unei echipe foarte puternice a CFR-ului. Suntem bucuroși, dar din păcate nu putem să ne bucurăm foarte mult, pentru că vineri avem următoarea etapă și ne dorim foarte mult să scoatem un rezultat pozitiv și acasă, pentru că deocamdată acasă suntem datori cu cele trei puncte. Sper și îmi doresc din suflet ca vineri să se întâmple acest lucru”

„Principalul” arădenilor a jucat un rol important, chiar și dacă nu a luat loc pe bancă. „Am comunicat puțin și în timpul meciului, dar la pauză a venit alături de noi, am mai discutat unele probleme și ne-a prins bine. Așa cum a fost și la ultimul antrenament, am preferat să stea alături de băieți la antrenament, de asta am și venit eu la conferință, pentru că încă nu are voie să depună foarte mult efort. Cred că îl expuneam puțin dacă era dânsul pe margine, pentru că noi suntem tineri și o ducem mai bine, dar experiența dânsului în pregătirea jocului cred că s-a văzut. Tot ceea ce am pregătit și ce a spus dânsul jucătorilor, atât înainte cât și la pauză, s-a văzut pe teren” a afirmat Rădoi.

Marcator în prima victorie a sezonului pentru UTA, 1-0 cu Unirea Slobozia la Clinceni, Valentin Costache a punctat din nou astăzi, de data aceasta împotriva fostei sale echipe. „Pentru el a fost o motivație în plus faptul că a jucat aici, dar nu cred că avea ce să demonstreze, pentru că el și-a făcut deja un nume, a câștigat trofee cu CFR-ul și clar este un jucător profesionist, care joacă la clubul unde se află, adică la noi, și o face foarte bine. Este un jucător foarte util echipei și mă bucur foarte mult pentru el că a înscris astăzi” a afirmat tehnicianul.

Pe lângă cei trei fotbaliști care nu au putut evolua din motive medicale, Dejan Iliev, Imoh Ezekiel și Ravy Tsouka, din lotul pentru acest duel a lipsit și Andrej Fabry. Sorin Rădoi a explicat absența mijlocașului: „Andrej a acuzat o stare de oboseală și am preferat să-l odihnim, ținând cont de faptul că noi următorul meci îl vom avea vineri și era o distanță destul de scurtă. Asta vom face începând de mâine, când avem antrenament, vom încerca să-i recuperăm pe jucători din punct de vedere fizic, pentru că avem nevoie de cele trei puncte și acasă”. Căpitan în meciul de la Arad cu Poli Iași, slovacul a fost „înlocuit” de Joao Pedro, care a purtat în premieră banderola: „A fost decizia domnului Rednic” a precizat Rădoi.

FOTO: UTA Arad

Lasă un răspuns

Recomandările redacției