Spațiile comune pentru cluburi ale pensionarilor, noua temă de interes în rândul asociațiilor locative arădene

0
167

O nouă inițiativă parlamentară, „năstrușnică”, cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 114/1996 prevede organizarea unui spațiu pentru un club al pensionarilor în imobilele cu peste 25 de apartamente. Spațiile pentru desfășurarea întâlnirilor acestor cluburi ar fi oferite, fără costuri suplimentare, la parterul unor asemenea blocuri, cu titlul de spații comune. Inițiatorii proiectului legislativ susțin că este necesar ca spațiile comune cu această destinație să fie prevăzute distinct în lege, astfel încât proiectele pentru noile construcții de imobile cu un număr de peste 25 de apartamente să cuprindă din start aceste spații.

Una dintre soluțiile pentru combaterea singurătății în rândul pensionarilor, experimentată cu succes în alte state ale Uniunii Europene, este reprezentată de aceste cluburi ale pensionarilor, drept pentru care parlamentarii inițiatori își propun ca spațiile comune să fie impuse printre exigențele minimale pentru locuințe stabilite prin lege.

Domnii parlamentari nu știu că proprietatea este garantată prin lege și Constituție, inclusiv dacă ea este proprietate comuna forțată. Se știe că domniile lor nu dețin proprietăți comune împreună cu alți proprietari, dumnealor locuind la vilă! Dacă parlamentarii, guvernanții o fac pentru a proteja pensionari, ar trebui în primul rând să îi respecte, să le mărească pensiile, să poată să își plătească încălzirea la bloc, un lux pentru mulți dintr ei. Aceasta inițiativă poate fi viabilă la viitoarele proiectele de locuințe, dar cum va afecta această inițiativă prețul locuințelor? Cine va suporta costurile cu avizele pentru funcționarea acestor cluburi: PSI, protecție sanitară, cheltuielile lunare etc.? La fel de bine putem să propunem organizarea unei capele unde să se desfășoare serviciul religios pentru locatari. Una peste alta, din nou apare o lege imposibil de pus în practică. Vrem sa ajutăm, dar de fapt creăm dispute sterile, fără finalitate practică, între locatarii imobilelor. Așteptăm cu interes noile inițiative cu privire la cum să își organizeze cetățeanul român proprietatea sa, garantată prin lege”, a comentat Dorina Lupșe, președintele Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.