Păulișul a confirmat startul bun de sezon cu al treilea rezultat pozitiv. La primul meci acasă în actuala sta­giune, pe terenul regazonat în unele porțiuni, echipa lui Maghici a ținut piept uneia dintre formațiile cu pretenții de podium în Liga IV-a.
„Uniriștii” au fost fost vioara întâi înainte de pauză cu destule faze reușite, dar și un dublu avantaj ce ar fi trebuit să-i ducă spre cele trei puncte. Ginghină a deschis tabela după 26 de minute, cu un șut la colțul lung din 8 metri, ușor lateral dreapta, iar Toader a făcut 0-2 după o combinație în trei cu Bud și Martin. Acesta din urmă a reclamat un gol dintr-un corner, ce părea că a fost respins după linia porții de Găină, dar în loc de 0-3 s-a făcut 1-2. După o fază fixă, Mitrea a boxat balonul exact în capul lui Grigorean ce și-a readus formația în joc cu 7 minute îninate de odihnă.
Sântana a apăsat din nou pe accelerație la începutul reprizei, iar „centralul” Burcă a arătat punctul cu var la tacklingul englezesc al lui Suciu asupra lui Bud. „Asistentul” Alin Mihoc a întors – însă – decizia, pentru ca apoi Păulișana să obțină un 11 metri, prin Orza, transformat cu ceva emoții de D. Popa. Trupa lui Cuedan a avut forța să revină din nou în avantaj în urma loviturii libere executată cu efect de Martin de la 30 de metri lateral dreapta (min. 70), însă lucrurile nu au rămas așa. Șase minute mai târziu, „veteranul” Itu a inventat o „torpilă” de la 32 de metri ce l-a bătut pe Mitrea, iar 3-3-ul nu
s-a mai modificat până la final.
Păulișana iese cu 5 puncte din deplasările de la Șimand și Ineu și disputa internă cu Sântana. „Chiar dacă cei de la Sântana au jucat mai bine în prima parte și puteau închide meciul, avem meritul a de fi crezut în noi până la final. Am luptat și în cele din urmă am scos un punct meritat și echitabil. Centralul Burcă a fost depășit de câteva ori de situație, dar avut în doamna asistent, Alina Mihoc, un ajutor de nădejde. Mă bucur că după ce nașul meu, Marius Suciu a înscris la Ineu, a venit rândul meu să aduc un punct important pentru echipa mea. Suntem un grup unit, omogen și, care va avea un cuvânt greu de spus în acest campionat. Aș vrea să dedic reușita de azi fetiței mele, Ana Maria și iubitei Andrada”, a spus Aurelian Itu, marcatorul ultimul gol al partidei din această dimineață.
Dincolo, poate cel mai bun om al Sântanei a fost Cătălin Martin. Acesta a oferit un assist, dar a și marcat un gol pentru „roș-negrii”. „Meritam mai mult decât acest punct. Am avut 0-2 și gol valabil, zic eu, la acest scor, dar a fost și un fault de penalty asupra lui Stanciu nesancționat. Ni s-a mai și anulat un penalty, a fost un meci cu destule decizii ale arbitrilor pe care le consider cel puțin dubioase. Pe de altă parte, știm că nu avem voie să luăm atât de ușor goluri, însă rămân la părarea că arbitrajul a influențat clar rezultatul de azi”, a menționat mijlocașul lui Cuedan.
Formații:
Păuliș: Ed. Găină – Suciu, Pleșca, Ambruș – E. Calancea, Itu, C. Gîlcă (90 Gugeanu), Orza, Perenyi (16 Șt. Calancea) – Grigorian (84 D. Crișan), D. Popa (88 Todoran).
Sântana: Mitrea – Toader (46 Parlapan), De Palma, Paven, Istin – Ginghină, Poparadu, Martin (88 Peia), Prică – Bud (48 Coppola), Stanciu (74 Marc).
Arbitri: Daniel Burcă – Alina Mihoc, Gabriel Hărduț.
Observatori: Doru Herțeg, Daniel Scridon

Recomandările redacției