În urmă cu câteva zile s-a luat decizia ca Expo Arad să fie transformat în așa fel încât acolo să poată fi tratați cei infectați cu coronavirus. 

„La Expo Arad se amenajează un spital mobil, pentru situaţia în care Aradul avea un număr foarte mare de bolnavi de Coronavirus. Reprezentanții Consiliului Județean au fost pe teren alături de doctor Gheorghe Domşa, care conduce grupul de sprijin pentru spital şi o echipă de specialişti. Se caută soluţii şi resurse în continuare de către autorități. În fotografii este hala în prezent, un model de amenajare şi o schiţă de compartimentare. Este un proiect care primeşte încă de acum susţinere puternică din societate”, scriau tot cei din redacția noastră, miercuri. 

Lucrurile s-au mișcat rapid astfel încât, în această dimineață, pompierii Detașamentului de Pompieri Arad, împreună cu militari ai Batalionului 191 INFANTERIE RADU GOLESCU, au participat la operaționalizarea spitalului ce se construiește la Expo Arad. Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a disponibilizat pentru Arad 150 paturi, pături, saltele si lenjerie de pat.

Așadar, în cel mai scurt timp orașul nostru va beneficia de și mai multe paturi pentru cei care vor fi nevoiți să urmeze un tratament medical specific împotriva COVID-19, iar unii dintre ei vor ajunge chiar în spațiul amenajat la Expo Arad. 

Recomandările redacției