După ce că abia reuşesc să se descurce, actorii arădeni au rămas şi fără sporuri

Deşi proiectul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” a primit acoperire în presa naţională, sălile fiind zi de zi pline de spectatori care intră cu numai 5 lei la fiecare dintre spectacolele „Lunii pline de teatru”, bucuria actorilor este umbrită, la acest început de an, de o nouă măsură legată de veniturile încasate. Este vorba de limitarea unor sporuri care au putut fi oferite anul trecut, însă nu şi la debut de 2014. Potrivit managerului Bogdan Costea, aceste sporuri erau acordate, conform unor acorduri colective, în limita fondurilor disponibile, deci şi în funcţie de numărul de angajaţi. „În momentul în care am considerat că acordarea de sporuri afectează salariile, am luat decizia de a renunţa la ele”, susţine managerul, subliniind că sporurile erau „strict legate de fondul de salarii”.
Măsura afectează destul de puternic viaţa de zi cu zi a actorilor, care câştigă oricum foarte puţin, recurgând adesea la o completare a veniturilor prin activităţi complementare: moderarea unor emisiuni TV sau a unor evenimente, scris etc. Cel mai greu este pentru cei mai tineri, care îşi încep activitatea cu un salariu care depăşeşte puţin 600 de lei pe lună, dar greu este şi pentru cei mai „vechi” care pot atinge puţin peste 1.200 de lei pe lună.
Actorii au înţeles însă că ceea ce pare o soluţie managerială, în limitele înţelegerilor colective, este mai degrabă indiferenţă la nivel politic.
„În teatru nu există normă, intri pe poarta instituţiei, dar nu ştii când ieşi. În timpul unei zile de muncă (sau să-i zicem creaţie) se lucrează noapte şi zi  la montarea şi demontarea decorurilor (cum se întâmplă acum în cadrul programului «Luna plină»), inclusiv sâmbăta şi duminica. Eu acum aştept să prind un spaţiu de repetiţie pentru «Un om de milioane», la care biletele sunt date, locurile s-au suplimentat, şi nu ştiu dacă asta va fi în timpul zilei sau în timpul nopţii. Sunt ca un soldat care aşteaptă semnalul de alarmă din partea regizorului tehnic. Pentru motivele de mai sus (şi nu numai) s-au inventat aceste sporuri de «condiţii grele» care acum s-au tăiat din nou. Ele au funcţionat pre şi post campanie electorală. Nu mă plâng, n-am făcut-o niciodată, sunt şi autor, scriu piese şi scenarii de film pe care le vând peste tot în ţară. Plătesc impozite, unde? În Arad, despre care se spune că ar fi una dintre cele mai bogate cetăţi din țară (…). Această măsură nu vine din partea directorului, nici nu ar putea face aşa ceva decât dacă un angajat comite infracţiuni care aduc prejudicii severe instituţiei teatrale. Avem în acest sens un regulament de ordine interioară. Cred că măsura vine din altă parte. Nu sunt bani. Noi jucăm zilnic, spaţiile sunt închiriate non – stop pentru diverse acţiuni, unele atât de colorate încât mă fac să mă gândesc că funcţionăm ca o Casă de Evenimente şi nu ca un Teatru. Astea sunt vremile, îmi zic. Nu pot să gândesc situaţia de faţă strict din punct de vedere personal. Am găsit mereu sprijin pentru proiectele mele din partea Cetăţii. Nu sunt bani. De doi ani am început să dezvolt proiecte nesubvenţionate pentru Arad, teatru comunitar, teatru-lectură, multe şi multe, cineva poate că va crede că asta e soluţia. Să-i fie de bine. Mă gândesc la colegii mei tineri, mă gândesc la tehnicieni care fac mira­­- cole şi au lefuri de nimic, mă gândesc la mine. Ce-o să fac eu? Eu o să continui «greva foamei» pe care am început-o atunci când mi-am ales această sublimă îndeletnicire”, ne-a declarat actorul Ioan Peter Pit, angajat al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Giorgiana Stoica