drum Pecica NadlacDupă cum se știe, în numeroase locații din județ se derulează ample lucrări de modernizare a infrastructurii. Astfel, ieri, președintele Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu, a făcut o vizită- fulger la două dintre șantierele aflate în derulare și anume în orașele Pecica și Nădlac, unde se implementează proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”. Proiectul, derulat de Consiliul Judeţean Arad prin accesarea de fonduri europene nerambursabile, este în valoare totală de 577.492.535 lei, cu implementare pe teritoriul a 13 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.

Pecicanii vor avea rețea extinsă
La Pecica, bunăoară, în urma finalizării acestui proiect, cei peste 12.000 de locuitori ai oraşului vor beneficia de reţele de apă şi canalizare noi și de o stație de epurare de mare capacitate.
Alături de președintele Nicolae Ioțcu s-au aflat primarul orașului, Petru Antal, și senatorul Traian Igaș. S-a început cu șantierul stației de epurare și s-a continuat cu unele locații de pe unele străzi. După discuțiile cu constructorul, oficialitățile au făcut câteva aprecieri din care spicuim:

„Noua stație de epurare aflată în construcție aici va putea deservi circa 15.000 de locuitori. Valoarea lucrării este de peste 15 milioane de lei – cu fonduri UE, finaţarea de 2% fiind alocată de Consiliul Judeţean. Ne bucurăm că lucările sunt în grafic şi sunt convins că se va finaliza în termen, adică martie 2015. Montajul echipamentelor va începe în septembrie, iar până la începutul anului viitor vor fi făcute probele aferente. Considerăm că prin aceste investiţii aducem oraşul Pecica la standarde europene şi, totodată, aducem bani pentru a creea locuri de muncă”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Primarul Petru Antal a subliniat diferența dintre situația actuală și cea viitoare. „Noua staţie de epurare va fi una dintre cele mai mari investiţii din Pecica, din ultimii 30 de ani. La sfârşit vom avea apă în 90% din oraş şi canalizare în peste 80%, urmând ca până în anul 2016 să avem reţea de apă şi canalizare în proporţie de 100%”, a spus acesta.

Senatorul Traian Igaș, ca om de-al locului, a ținut să aprecieze importanța acestui obiectiv pentru viața locuitorilor orașului – ceea ce de fapt ar trebuie să preocupe orice om politic. „Poate n-ar fi fost rău ca și premierul Ponta – ca om care se trage din zonă, prin familia sa – să fi pus umărul la inițierea acestui gen de obiective aici“, a ținut să sublinieze senatorul pecican.

Lucrările din Nădlac, în grafic
Stadiul lucrărilor aferente proiectului din oraşul Nădlac a fost a doua țintă a deplasării președintelui Consiliului Județean. Valoarea totală a lucrărilor de aici este de 21 milioane de lei, principalele obiective fiind: extinderea reţelelor de apă potabilă (cu 4,9 km), a reţelei de canalizare (cu 40 km) şi construirea a două staţii de pompare a apei uzate menajere.
„Acest proiect va face ca oraşul Nădlac să beneficieze de o infrastructură europeană. Lucrările sunt în grafic, ceea ce înseamnă că în primăvara anului viitor vom avea toată lucrarea va fi finalizată”, a mai spus Nicolae Ioţcu.
Primarul oraşului Nădlac, Vasile Ciceac, a subliniat simplu importanța acestor modernizări pentru comunitatea locală.
„Sunt convins că odată realizate aceste modernizări, în viitorul apropiat vom putem accesa şi alte proiecte europene și sper ca acestea să îmbunătățească viața locuitorilor și să schimbe aspectul orașului; pentru că Nădlacul este poarta de intrare în România şi trebuie să devină cu adevărat un oraş European”, a spus printre altele primarul Vasile Ciceac.

Recomandările redacției